Mesajul unui cunoscut preot din Botoșani, în plină pandemie. „Ne predispunem la deprimare”

Unul dintre cei mai apreciați preoți din Botoșani, Ioan Chirvase, a făcut un apel la echilibru către toți credincioșii, mai ales în această perioadă de pandemie. Părintele spune că nu ar trebui să reacționăm la extreme în această perioadă, ci să respectăm măsurile de protecție, dar să trăim, nu să stăm cu frica în sân.

„Am auzit și m-am speriat și eu puțin, de faptul că există destui oameni speriați de pandemie. Să luăm aminte la cele două extreme, adică nu ignorăm, dar nici nu absolutizăm. Încercăm să ne poziționăm pe linia corectă: precauți, dar cu nădejde în ajutorul Domnului. În ultimile duminici am auzit la Sf. Evanghelie: ”Puțin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?” sau: ”Credeți că pot să fac Eu aceasta?” sau: ”O, neam necredincios și îndărătnic…”. Am auzit că sunt încă mulți oameni care nu ies la plimbare, nu fac mișcare, în schimb se hrănesc la greu cu canalele de TV. Aceasta e o mare problemă. Ne predispunem la deprimare. Să încercăm a păstra ritmul normal al vieții, să respectăm regulile sanitare, legate de igienă, să purtăm masca( unde se impune) și să evităm apropierea de persoane străine. Dar, mișcarea e foarte necesară, mai ales în pădure, pe câmp, la țară. Adăugăm la mișcare multă rugăciune și consumăm cât mai multe fructe și legume( dacă se poate să le cumpărăm direct de la țăranii noștri din piață). Deci, dragii mei, să nu lăsăm ca panica și fricile să pună stăpânire pe noi”, spune preotul.

Totodată, acesta îi îndeamnă pe credincioși să meargă la Sfânta Liturghie și să nu uite să gândească pozitiv pentru că așa cere și Hristos: ”Îndrăzniți !” și “Bucurați-vă !”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *