Terenurile uneia dintre cele mai vechi fabrici din Botoșani, scoase la vânzare. Proprietarul vrea un preț uriaș

Terenurile uneia dintre cele mai mari fabrici din Botoșani au fost scoase la vânzare. Este vorba de terenurile societății comerciale Forma SA, deținută acum de un grup indian.

După ce a demolat fostele hale de producție, proprietarul a decis să scoată la vânzare terenurile în suprafață de 32.107 mp de teren aflate în Zona industrială a municipiului Botoșani, pe strada Manolești Deal 1.

Consiliul de Administrație al Forma SA a convocat, pentru data de 10 septembrie, Adunarea Generală Extraordinara a Acționarilor pentru „vânzarea suprafeței totale de 32.107 mp teren, inclusiv clădirile situate pe acesta”, la prețul de minim de 65 de euro/mp.

Terenul face parte din capitalul subcris vărsat al societății, iar banii încasați (minim 2,08 milioane de euro) vor fi folosiți pentru reîntregirea capitalului social acum în valoare de 1.075.511 lei.

De vânzarea terenurilor se vor ocupa președintele Consiliului de Administratie al Foma SA, Vijay Agarwal, și directorul executiv al societății, Raju Kashyap.

Forma SA, care deţinea hale de producţie de peste 30.000 de metri pătraţi, a produs utilaje agricole şi piese de schimb pentru acestea. La sfârşitul anilor 90, fabrica botoşăneană a produs, pentru o scurtă perioadă, şi un tractor de mică putere.

Fosta Întreprindere pentru Mecanizarea Agriculturii şi Industrie Alimentară (IMAIA) avea, înainte de 1989, peste 1.000 de salariaţi,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *