58,19 %: rata de promovare la concursul de titularizare în județul Botoșani. Note modificate în peste 90% din lucrările contestate

În urma reevaluării lucrărilor contestate la proba scrisă din cadrul concursului național pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar, rata de promovare la nivelul județului Botoșani a crescut la 58,19 %, cu 1,55 %  % față de cea inițială ( 56,64 % %), anunță Ana Maria Loghin, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean.

Potrivit reprezentantului IȘJ, în 2019, după soluționarea contestațiilor, rata de promovare a fost de 52,34 %, iar în 2018, de 49,38%.

Anul acesta, numărul total al contestațiilor depuse a fost de 67. În cazul a 64 de contestații (91,42%), notele au fost modificate astfel: pentru 43 de lucrări contestate, notele inițiale au fost mărite, în timp ce pentru 21 de lucrări notele inițiale au fost micșorate.

Pe tranșe de note, situația finală are următoarea configurație: un număr  de 5 candidați (număr ușor modificat în raport cu prima afișare: 4) au obținut nota 10 (zece), iar 258 de candidați au obținut note între 7 și 9,99, restul obținând note sub 7 (șapte).

Reamintim că în centrele de evaluare au fost notate 452 de lucrări, întrucât: 58 de candidați s-au retras din concurs din motive personale sau medicale, în conformitate cu prevederile metodologiei, 1 candidat a fost eliminați pentru tentativă de fraudă, iar lucrările a 3 candidați au fost anulate din motive legate de nerespectarea metodologiei. Candidatul eliminat pentru tentativă de fraudă nu va fi repartizat pe post în anul școlar 2020-2021.

Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuie să obțină la proba scrisă minimum nota 7 (șapte), iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), minimum nota 5 (cinci).

Repartizarea candidaților pe posturile didactice de predare vacante, publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a notelor obținute la proba scrisă, se realizează în ședințe publice, organizate de către Inspectoratul Școlar Județean Botoșani, în perioada 12 – 14 august, în aula Colegiului Național A. T. Laurian Botoșani”, a precizat Ana Maria Loghin.

Detalii suplimentare sunt disponibile atât pe site-ul titularizare.edu.ro, unde Ministerul Educației și Cercetării a publicat astăzi, 11 august, la ora 11:00, rezultatele finale, cât și pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Botoșani:

http://www.isjbotosani.ro/articol/9068/NOTE+FINALE++PROBA+SCRISA+CONCURS+TITULARIZARE+2020.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *