Deputatul Mihaela Huncă, apel către ministrul Sănătății: Sunt 500 de mii de cetățeni în România care au nevoie de un medicament ce nu se găsește în farmacii din mai

Deputatul Pro România, Mihaela Huncă, îi cere ministrului Sănătății, Nelu Tătaru, să rezolve problema pacienților cu afecțiuni tiroidiene, care au rămas fără medicamente.

Huncă susține că a primit în audiențe la Cabinetul parlamentar mai mulți cetățeni din Botoșani, cu astfel de boli, care s-au plâns că pe piața farmaceutică nu mai există medicamenul Euthyrox încă din luna mai.

Huncă susține că 500 mii de români cu boli ale tiroidei sunt afectați.

Au venit cetățeni cu afecțiuni tiroidiene spunându-mi disperați că viața lor este în joc pentru că nu găsesc un anumit mediocament. Este vorba de Euthyrox. Este o problemă și am încercat să-i ajut. Dacă nu se găsește în farmaciile din județ am crezut că îl găsesc în alte județe și am început să dau telefoane. Situația este foarte gravă . De prin luna mai în țara noastră nu se găseste acest medicament. Sunt 500 de mii de cetățeni în România, pacienți care au nevoie de acest medicament. Ne aflăm în august și acest medicament vital nu se găsește. Fac un apel la ministrul Sănătății să rezolve această problemă cu celeritate. Cred că nu trebuie să ne jucăm cu viața acestora. Rezolvarea stă la guvern. Mi se pare că acest guvern pare depășit de această situație și sunt în contradicție cu ceea ce spun, că sunt un guvern profesionist”, a spus Mihaela Huncă. 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *