Vor purta sau nu elevii măști în noul an școlar? Ministrul Educației face anunțul

foto: Digi 24

Întrebată cum se vor desfășura cursurile în cazul scenariului verde, Monica Anisia e declarat că elevii vor trebui să respecte toate măsurile de igienă și de distanțare fizică. Cât despre măști, elevii de peste 5 ani vor trebui să le poate zilnic, iar în cazul celor mai mici de 5 ani, Ministerul Sănătății va fi cel care va decide.

”Trebuie să spunem că atât în scenariul 1, cât și în scenariul 2, trebuie respectate normele de igienă și normele de sănătate publică. Ultimele precizări de la OMS prevăd o distanțare de 1 metru. La momentul acesta fiecare Inspectorat școlar face o analiză. Vor realiza pentru fiecare unitate de învâțământ inclusiv acea oglindă a clasei ca să vedem care sunt problemele și să găsim soluțiile până la 14 septembrie.  

Masca, la momentul acesta, prin lege (n.r. obligatorie). Este stabilit că e obligatoriu de purtat. Și dacă vă amintiți nu de foarte mult timp am încheiat examenele naționale, copiii au purtat mască la examene”. 

În cazul copiilor mici de vârstă, Monica Anisie a precizat că „aici, trebuie să decidă Ministerul Sănătății. Nu putem să decidem noi în locul lor”. 

Monica Anisie, ministrul Educației: “În cazul scenariului verde, școala va fi obligatorie, nu opțională”

Monica Anisie a vorbit, la Antena 3, despre reînceperea anului școlar, după anunțul președintelui Klaus Iohannis potrivit căruia școlile vor începe de la data de 14 septembrie. Aceasta a încercat să explice fiecare scenariu în parte, dar să facă lumină și în cazul celorlalte întrebări venite din partea telespectatorilor.

Ceea ce este clar în acest moment este că începem școala. Și este foarte important pentru că ne dorim un învățământ de calitate, dar în același timp ne dorim ca toți elevii și profesorii să fie în siguranță la școală. 

Trebuie să spunem încă de la început tuturor că decizia este una descentralizată, la nivelul localității. Prin urmare, unitatea de învățământ știe cel mai bine care este situația din punct de vedere al infrastructurii dar și din punct de vedere al îmbolnăvirilor. Prin urmare, în cadrul Consiliului de Administrație al unității de învățământ, se stabilește scenariul, după care se va transmite către Inspectoratul Școlar Județean care, împreună cu DSP, analizează și din punct de vedere epidemiologic situația dar și din punct de vedere a ceea ce școala a decis în consiliul de administrația și împreună în Comitetul Județean pentru Situații de Urgență vor lua decizia suspendării cursurilor”, a declarat Monica Anisie

Monica Anisie: Atât timp cât nu există niciun pericol, nu văd de ce nu trebuie să își trimită părintele copilul la școală

De asemenea, ministrul a declarat că, în cazul în care va fi nevoie ca școala să se desfășoare în sistem hibrid, adică o parte din activități să se țină în școală și o parte în online, modul de împărțire al elevilor și modul de desfășurare a cursurilor se va lua tot la nivelul conducerii școlii. 

Anisie a mai explicat că, în cazul scenariului verde, în care este prevăzut ca toți copiii să meargă la școală, acest lucru este obligatoriu, nu opțional.

Atât timp cât nu există niciun pericol, nu văd de ce nu trebuie să își trimită părintele copilul la școală. Decizia Comitetului Județean pentru Situații de Urgență este luată împreună cu DSP. Deci dacă de acolo se spune că nu există niciun pericol, nu văd de ce nu ar participa la cursuri elevii”.

Sursa: antena3

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com