FOTO Noul magazin Kaufland inaugurat oficial la Botoșani, în prezența prefectului și a primarului. Vezi poze din interior!

Noul magazin Kaufland a fost inaugurat, miercuri, la Botoșani. La deschidere au participat oficialitățile Botoșaniului. Printre cei prezenți s-au numărat prefectul Dan Nechifor, primarul Cătălin Flutur, viceprimarul Cosmin Andrei, dar și directorul DSP Botoșani, Monica Adăscăliței.

Supermarketul are opt case de marcat, dintre care două concepute special pentru persoane cu handicap. Magazinul va fi deschis publicului larg începând de joi.

Kaufland România își extinde rețeaua în nordul țării cu un nou hipermarket, deschis în orașul Botoșani și ajunge astfel la o rețea de 133 de magazine la nivel național.

Prin această deschidere, compania creează aproximativ 90 de locuri de muncă noi și contribuie astfel la dezvoltarea economică a comunității locale, esențială în această perioadă.

Acesta este cel de-al doilea magazin din Botoșani și este situat în Bulevardul Mihai Eminescu, nr. 193, cu acces atât din Bd-ul Mihai Eminescu, cât și din Calea Națională.

Cu ocazia deschiderii, clienții sunt așteptați cu promoții speciale și reduceri de prețuri la produse alimentare și nealimentare.

Magazinul are o suprafață de vânzare de peste 3300 metri pătrați, care se înscrie într-una totală de peste 5300 metri pătrați, ce oferă o parcare extinsă de 250 de locuri (din care 10 pentru persoane cu dizabilități, 6 pentru părinți și 12 rastele pentru biciclete).

Programul de funcționare va fi unul special, extins cu o oră, în intervalul 6 august – 15 septembrie, astfel: de luni până sâmbătă între orele 07.00-22.00, iar duminică de la 08.00 până la 19.00, urmând ca ulterior, după 15 septembrie, programul să fie de la 07.30 la 21.00 (luni-sâmbătă), respectiv de la 08.00 la 18.00 duminică.  

Clienții beneficiază de un sortiment diversificat de produse alimentare și non-alimentare, la prețuri avantajoase, magazinul fiind dotat cu raioane precum: legume-fructe, vitrină cu servire asistată ce include și un raion de pește proaspăt, brutărie, produse congelate, alimente de bază, dulciuri, băuturi, produse nealimentare și drogherie.

În exteriorul magazinului se află și un punct Grill, unde clienții pot găsi preparate gustoase, gata preparate, cu un meniu ce include și sortiment de pui.

În galeria comercială a magazinului, clienții au acces și la o zonă de Food Court cu mâncăruri tradiționale și dulciuri, farmacie și punct de schimb valutar.

Magazinul este dotat cu 8 case de marcat standard și alte 4 express tip self-service, pentru clienții care își doresc să eficientizeze timpul petrecut pentru achitarea cumpărăturilor.

Din grijă pentru mediul înconjurător și în linie cu direcțiile de sustenabilitate ale Kaufland România, magazinul oferă în cadrul parcării și un automat de reciclare tip self-service pentru trei tipuri de ambalaje – PET-uri (cu volum de până la 3 litri), sticlă și doze de aluminiu (cu volum de până la 1 litru), iar clienții care reciclează astfel vor primi o sumă de bani sub formă de cupon de reducere ce poate fi folosit în magazin.

De asemenea, în parcarea magazinului este amplasată și o stație de încărcare e-charge pentru mașinile electrice, în regim de alimentare Fast Charge 50kW și Normală 22 kW.

Magazinul deschis este complet sigur și respectă toate măsurile sporite de protecție și prevenție aplicate în rețeaua Kaufland

 

2 thoughts on “FOTO Noul magazin Kaufland inaugurat oficial la Botoșani, în prezența prefectului și a primarului. Vezi poze din interior!

  1. Numai hoți și mincinoși se intră doar pe pile și se iau doar boșorogi și babe de aceea mulți studenți sunt șomeri și nu-și găsesc loc de muncă că vin alții și dau șpagă pentru loc??????????????

  2. Rușine să vă fie atrageti investitori să producă ceva nu să care nemții banii la ei…rusine sa va fie vânzători de neam si țară !!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *