Casa Memorială ”George Enescu” din Liveni, reabilitată cu fonduri europene

Casa Memorială „George Enescu” din Liveni va fi restaurată și consolidată în urma obținerii finanțării europene pentru proiectul Hard – „History and Music – values that bring us together”, potrivit unui comunicat al Consiliului Județean Botoșani.

Proiectul a fost accesat în cadrul Programului Operațional Comun România – Republica Moldova 2014 – 2020, are un buget total de 1.365.749,62 euro și a fost obținut în urma parteneriatului dintre Muzeul Județean de Istorie Botoșani în calitate de partener și Ministerul Educației, Culturii și Cercetării din Republica Moldova în calitate de aplicant.

 Contribuția Uniunii Europene reprezintă 90% (1.229.174,66 euro), din care 424.187,03 euro vor reveni Muzeului Județean Botoșani.

 De asemenea, cofinanțarea aferentă Consiliului Județean Botoșani, prin Muzeul Județean de Istorie reprezintă 10%, respectiv 47.131,89 euro.

  Conservarea valorosului patrimoniu istoric cu care am fost binecuvântați reprezintă una dintre datoriile morale pe care le avem noi, ca botoșăneni. Nici un efort nu este prea mare pentru a aduce în fața publicului vizitator obiectivele reprezentative ale culturii botoșănene. Sunt încrezător că proiectul de restaurare a Casei Memoriale George Enescu va fi un real succes iar moștenirea marelui compozitor botoșănean va fi onorată, a declarat Dorin Birta, vicepreședintele Consiliului Județean Botoșani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *