FOTO! Polițiștii și jandarmii au descins pe plaja de la Stânca- Costești și pe terase. Peste 30 de botoșăneni au fost amendați

În perioada 31 iulie- 02 august, toate structurile teritoriale ale M.A.I. au continuat acțiunile desfășurate în sistem integrat, împreună cu celelalte instituții implicate, sub autoritatea Instituției Prefectului, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19, anunță Simona Pușcașu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.

În total, 391 efective de poliție, jandarmerie, poliție locală, pompieri, precum și reprezentanți ai Ministerului Muncii, Ministerului Sănătății, Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor au efectuat verificări în zonele aglomerate, centre comerciale, în piețe, pe terase și în trafic, precum și pe plaja Stânca-Costești.

Cu această ocazie, au fost verificate 301 societăți comerciale/persoane fizice autorizate/locații, cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse.

Echipele mixte de control au constatat 253 de sancțiuni contravenționale, fiind aplicate amenzi în valoare totală de 118.290 lei.

 Astfel, au fost depistate 31 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală, acestea fiind sancționate contravențional, conform Legii nr. 55 din 2020.

Un operator economic a fost sancționat contravențional cu amendă în sumă de 2000 lei, pentru nerespectarea modului de amenajare a teraselor privind distanțarea fizică și locul prevăzut la mese.

De asemenea, au fost aplicate 35 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială, 158 pentru nerespectarea normelor în vigoare privind circulația pe drumurile publice și alte 24 de sancțiuni pentru încălcarea legislației pe linie economică.

”Totodată, în urma verificărilor efectuate, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au dispus confiscarea unui număr de 220 țigarete de proveniență Duty Free, netimbrate fiscal, în cauza fiind intocmit dosar penal sub aspectul comiterii infractiunii prevăzute si pedepsite de Legea nr.86 din 2006.  Aceste acțiuni preventive vor continua pe toată perioada stării de alertă, pentru sănătatea și siguranța cetățenilor, cărora le recomandăm să respecte în continuare măsurile de protecție sanitară și distanțare fizică, în scopul prevenirii infectării și răspândirii Sars-CoV 2”, a declarat reprezentantul IPJ Botoșani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com