Usturoiul de Copălău ar putea deveni brand european. „Se cultivă de cel puţin 200 de ani, de pe vremea boierilor“

Localnicii comunei din judeţul Botoşani considerată „patria usturoiului“ cultivă, de peste două secole, un soi aparte din această plantă, fiind principala lor sursă de venit. Acum, autorităţile pregătesc documentaţia pentru recunoaşterea lui ca brand unicat în Europa, scrie Adevarul.

În România, dacă zici usturoi, zici automat Copălău. Altul mai bun nu există la noi în ţară, poate chiar în toată lumea. Aici, la noi, este «Ţara Usturoiului», medicament şi condiment“, ne spune cu mândrie un sătean din comună.
Lăsând la o parte subiectivismul de înţeles al botoşăneanului, usturoiul de Copălău este, într-adevăr, un brand la nivel naţional, iar în scurt timp, spun autorităţile agricole ale judeţului, va deveni şi la nivel european. În comună, se cultivă peste 100 de hectare de usturoi, iar fiecare localnic are măcar o parcelă cu acest soi, renumit pentru calităţile sale deosebite, inclusiv medicale.
 
Copălău este, fără îndoială, patria usturoiului în România. Are o recunoaştere la nivel naţional şi lucrăm la acreditarea acestui produs «usturoi de Copălău» cu o denumire cu origine protejată la nivel european. Putem spune că este un adevărat fenomen în România “, spune Cristian Delibaş, şeful Direcţiei Agricole Judeţene Botoşani.

Ca să ajungi la Copălău, nu ai nevoie de niciun indicator. Ştii că eşti acolo când vezi în faţa fiecărei porţi de la drumul mare câte o mică tarabă plină cu funii de usturoi ademenitor. Nu există om în Copălău care să nu aibă măcar câţiva ari cultivaţi cu usturoi. Este ca o tradiţie nescrisă, păstrată cu sfinţenie de fiecare localnic.
 
„Dacă nu ai usturoi, ori nu eşti gospodar, ori eşti venetic. Alt răspuns nu este. Dacă eşti de la Copălău, pui usturoi de ăsta vechi de-al nostru în pământ“, spune o femeie trecută bine de 80 de ani. Pentru oamenii din Copălău, cultivarea usturoiului este aproape o religie.
Usturoiul este totul pentru noi. La noi, alte produse nu se fac, usturoiul este viaţa unui om din Copălău. După ce mă trezesc, când ies dimineaţa afară simt mirosul de usturoi de-al nostru aromat şi atunci mă limpezesc şi încep să am poftă de viaţă. Este şi o dragoste, pentru că facem asta din generaţie în generaţie, cu tata, cu mama, cu bunicii. Când lucrăm la usturoi, este veselie. Noi îl cultivăm cu bucurie şi nu ne abatem de la tradiţie“, spune şi Florin Ciprian Damaschin, un tânăr din Copălău care cultivă peste 1.5 hectare cu usturoi. Oamenii locului spun că tradiţia cultivării usturoiului este foarte veche, probabil din Evul Mediu.

„De când m-am trezit la viaţă, eu aşa am ştiut, că se pune usturoi la Copălău. De cel puţin 200 de ani se cultivă usturoiul aici, de pe vremea boierilor. Poate chiar mai mult“, spune Mihai Rohozneanu, un cultivator cu mare vechime la Copălău.
Dincolo de latura sentimentală şi tradiţională a cultivării usturoiului, pentru oamenii din Copălău este şi o afacere din care mulţi trăiesc. În comună, sunt 80 de producători de usturoi autorizaţi care primesc subvenţie şi sunt înscrişi în programele naţionale de sprijin. Aceştia au între un hectar şi două-trei hectare cultivate cu usturoi, iar producţia o vând, de obicei, pe bază de contract, în cantităţi mari.

Tradiţia culturilor de usturoi de la Copălău a dus la apariţia de noi măsuri de sprijin pentru fermieri la nivel naţional. Astfel, cultivatorii de la Copălău împreună cu reprezentanţii Direcţiei Agricole Judeţene Botoşani au solicitat în urmă cu doi ani Ministerului Agriculturii acordarea unei forme de sprijin pentru cultura usturoiului. Aşa a apărut programul naţional pentru usturoi, prin care sunt subvenţionaţi toţi cei care cultivă minimum 30 de ari de usturoi şi valorifică produsele.

Am avut în acea vreme o delegaţie de la Copălău împreună cu noi, cei de la Direcţia Agricolă, la Ministerul Agriculturii. Acolo, am expus motivele pentru care solicităm acest sprijin, pentru a-i ajuta pe producătorii agricoli să-şi cultive usturoiul. Aşa a apărut o măsură la nivel naţional. Practic, fermierii primesc 3.000 de euro pentru fiecare hectar“, a explicat Cristian Delibaş.

One thought on “Usturoiul de Copălău ar putea deveni brand european. „Se cultivă de cel puţin 200 de ani, de pe vremea boierilor“

  1. Si eu ,botosinean din vestul judetului, in drumul meu de la Iasi catre casa , m-am gandit sa -i fac o bucurie sotiei si sa-i cumpar usturoi de Copalau. Novice fiind cunoasterea usturoiului am cumparat, asa cum ne sfatuiti, doua cununi de usturoi de la o taraba din strada.Surpriza am avut-o acasa cand pe cununile dintr-o verdeata nedefinita am gasit usturoi din spania infipt in caroana precum florile artificiale infipte in corona pentru mort.Asta-i experienta mea cu usturoiul de copalau.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *