Costel Șoptică: Imnul Național trebuie să fie un îndemn la iubirea față de semeni

Senatorul PNL Costel Șoptică a transmis un mesaj de Ziua Imnului Național. Parlamentarul spune că Imnul Național trebuie să fie un îndemn la iubirea față de semeni, la solidaritate, la unitate.

Iată mesajul!

Ziua Imnului Național, marcată, în fiecare an, la data de 29 iulie, resădește în sufletele tuturor românilor dragostea de țară și apartenența la un popor care astăzi există datorită jerfei înaintașilor noștri.

“Deşteaptă-te, române!”, simbol al unităţii Revoluţiei Române de la 1848, a devenit după Revoluţia din 1989 imnul naţional al României, prin Decretul-lege nr. 40 publicat în Monitorul Oficial al României nr. 15 din 25 ianuarie 1990.

Sub semnul demnității, al curajului insuflat de versurile de o încărcătură emoțională extraordinară s-au dus cele mai grele bătălii și s-au depășit momente istorice cheie ale neamului românesc.  

Imnul Național “Deșteaptă-te, române”, ale cărui versuri ne arată biruința poporului român, este unul dintre cele trei simboluri ale națiunii noastre, alături de stemă și drapel.

De aceea, în aceste momente de cumpănă pentru țara noastră cauzate de pandemia de coronavirus, Imnul Național trebuie să fie un îndemn la iubirea față de semeni, la solidaritate, la unitate. Energia aparte pe care o provoacă linia melodică este completată de emoția copleșitoare transmisă de profunzimea versurilor, care ne adună pe toți românii sub aceleași valori și idealuri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *