FOTO! Polițiștii botoșăneni, noi acțiuni anti COVID 19. Mijloacele de transport în comun, ținta controalelor

Acțiunile privind prevenirea răspândirii noului coronavirus continuă la Botoșani.

Sâmbătă, 25 iulie, sub autoritatea Instituției Prefectului Județului Botoșani, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani au continuat verificările în sistem integrat cu efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean, polițiști locali, polițiști de frontieră, reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență,  Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sănătate Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și Direcției de Sănătate Publică,  privind  respectarea normelor legale impuse în contextul situației actuale.

Acțiunile au vizat inclusiv verificări în mijloacele de transport în comun, pentru conștientizarea cetățenilor cu privire la respectarea normelor legale în vigoare.

În urma activităților desfășurate, au fost verificate 104 obiective, iar in urma neregulile constatate, au fost aplicate 38 de sancțiuni contravenţionale în valoare de peste 18.000 de lei.

Respectarea măsurilor de protecție sanitară și a celor privind distanțarea fizică în toate zonele aglomerate au reprezentat obiectivul acțiunilor desfășurate, astfel că agenții economici din centre comerciale, piețe, târguri si terase de pe raza administrativ-teritorială a județului Botosani au fost controlați cu prioritate. Intervenţiile vor continua în sistem integrat și în perioada următoare, în vederea conștientizării tuturor cetățenilor cu privire la necesitatea respectării măsurilor de distanțare fizică, precum și a prevenirii și limitării infectării cu virusul SARS-CoV-2”, a declarat Simona Pușcașu, reprezentantul IPJ Botoșani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *