Italia îi bagă în carantină pe cetățenii care vin din România. O botoșăneancă, printre primii străini afectați de măsurile luate de autoritățile italiene

Vineri, 24 iulie, în cursul serii,  au sosit în Italia primii români cărora le-au fost aplicate noile măsuri de siguranţă anti coronavirus decise de guvernul italian. 
Simona Roman, originară din Botoşani, a sosit la Roma la ora 20:20, cu o cursă Wizz de la Suceava.  Ea a povestit, pentru iromeni.com,  cum au decurs formalităţile la aeroportul Ciampino.

„Chiar cu jumătate de oră înainte de decolare am primit un mesaj de la o prietenă care mi-a spus că s-a decis punerea în carantină a celor care vin din România. În avion toţi am folosit masca, drept măsură de protecţie. Nu pot spune că a fost distanțare între persoane pe scaune, chiar daca foarte multe locuri erau libere. Când am ajuns la Roma, la aeroport am fost întâmpinaţi de un funcţionar de la Ministerul Sănătății care ne-a dat la completat declaraţii pe propria răspundere.  Am completat datele personale, precum şi locul de plecare, destinaţia etc. Ne-au spus că trebuie să stăm în carantină. Am aflat ulterior că trebuie contactat numărul verde al regiunii Lazio, să ne înregistram acolo şi să luăm  legătura cu ASL (Autoritatea Locală Sanitară, n.r.)”, a povestit Simona Roman.

Sâmbătă dimineaţă Simona a sunat la numărul verde al Regiunii Lazio şi la ASL din Viterbo: a transmis datele personale şi a lăsat telefon şi mail de contact. I s-a comunicat că va trebui să stea în izolare până pe 7 august.

Simona Roman lucrează ca asistentă familială la Viterbo, lângă Roma. Cum se va descurca acum, că este în carantină cu jobul, cu aprovizionarea?

Pentru muncă, am înţeles ca trebuie să sun medicul de familie şi sa emită un certificat de carantină. Azi sâmbătă, deci mă voi informa luni. Problema cea mai mare a mea este că sunt singură şi am un cățel şi nu ştiu cum voi face încă, dar voi gasi o soluție.”

Printre românii care se întorc acum în Italia, sunt şi mulţi care se confruntă cu situaţii dificile din cauza carantinei.

„În avion cu mine era o doamna, de exemplu, care era disperată. Lucrează ca îngrijitoare la o familie de italieni la Roma, dar fără contract. Nu ştia ce se va întâmpla, unde va putea să stea în carantină, dacă familia unde lucrează nu va accepta ca sa stea cu ei în casă. Mai era un tânăr care avea un zbor azi către Londra, şi întreba ce trebuie să facă„, a mai spus botoșăneanca.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *