FOTO & VIDEO! Terasele, magazinele și taxiurile, verificate de 160 de polițiști și jandarmi în ultimele 24 de ore, la Botoșani

Acțiunile polițiștilor pentru protejarea populației, prevenirea și limitarea infectarii cu virusul Covid-19 au continuat la Botoșani.

În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, au fost continuare acţiunile de verificare în zonele aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase. Totodată, polițiștii au verificat modul de respectare a măsurilor impuse în contextul stării de alertă, prevenirea și limitarea răspândirii virusului Covid 19 în mijloacele de transport în comun, dar și cele care circulă în regim taxi.

La activităţile desfăşurate au participat 160 de politiști, jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Direcției de Sănătate Publică şi cei de la Protectia Consumatorului.

În cadrul acțiunilor punctuale desfășurate sâmbătă, 18 iulie, au fost verificate 153 de societăți comerciale, iar in urma neregulilor constatate au fost aplicate 93 de sancțiuni contravenţionale, în valoare de peste  36.000 de lei.

Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că, activităţile de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse vor continua si în perioada urmatoare. Constant, în acțiunile desfășurate, polițiștii atrag atenție cetățenilor asupra importanței purtării în mod corect a măștii de protecție și a respectării regulilor privind distanțarea socială”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoșani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *