Managerul Spitalului Botoșani, după vizita lui Nelu Tătaru: A făcut o inspecție a spitalului de fapt, de la blocul operator  până la parter

Managerul Spitalului Județean Botoșani, Radu Malancea, a spus că nu se aștepta la vizita ministrului Sănătății, Nelu Tătaru. El susține că tot personalul era la serviciu, cu măsurile de protecție aferente, iar apariția ministrului nu l-a speriat în niciun fel.

„Spitalul funcționa oricum, indiferent dacă vine sau nu ministrul, noi nu mai facem ca pe timpul comunismului, dacă vine cineva să vopsim copacii sau bordurile. A fost chiar o surpriză plăcută faptul că a venit, a făcut o inspecție a spitalului de fapt de la blocul operator  până la parter și chiar și eu am fost satisfăcut de cum am văzut spitalul”, a spus Radu Malancea, managaerul spitalului.

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a venit, sâmbătă, într-un control inopinat la Botoșani. Acesta a verificat Spitalul Județean Botoșani, apoi a mers la o întâlnire cu autoritățile din Botoșani, la Instituția Prefectului.

Întâlnirea a avut loc în absența prefectului, Dan Nechifor, care este în concediu. Ministrul a discutat cu șefa DSP Botoșani, Monica Adăscăliței, și subprefectul Rodica Zelincă.

De asemenea, la întâlnire a participat și parlamentarul Costel Șoptică.

FOTO Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, control inopinat la Spitalul Județean Botoșani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *