Precizările lui Raed Arafat despre Legea privind carantina. Ce persoane vor fi internate

Şeful DSU, Raed Arafat, afirmă că nici nu a fost publicată legea privind carantina şi au încput deja atacurile împotriva sa şi a actului normativ. Arafat face precizări cu privire la o serie de termeni care se regăsesc în lege.

”Multe dicuţii, multe dezbateri şi în final avem o legislaţie care să permită luarea unor măsuri în lupta împotriva SARS-COV 2. Nici nu s-a publicat Legea şi au început atacurile împotriva ei şi a persoanei mele parcă eu sunt cel care a scris-o singur, a dezbătut-o singur şi a votat-o singur. Încercarea de a lega cu orice preţ numele meu de orice este negativ şi orice este neplăcut în relaţie cu COVID-19 este evidentă, mai ales în ultima perioadă”, a scris Raed Arafat pe Facebook.

Acesta explică faptul că termenul ”comandantul acţiunii”, folosit în ultima perioadă, se referă la persoană care coordonează integrat acţiunea de răspuns şi se regăseşte în Hotărârea de Guvern numărul 557 din 2016.

”Termenul se referă la cel care comandă intervenţia la nivel judeţean, acesta fiind de regulă inspectorul şef ISU sau chiar prefectul, iar la nivel naţional termenul se referă la şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă sau persoana care îl inlouieste, de regulă această fiind inspectorul general al IGSU. În cadrul noii legi, s-a dorit că să fie trecut direct şeful DSU sau persoană desemnată, în loc de a scrie comandantul acţiunii, ceea ce, în final, nu schimbă modul de lucru stabilit în domeniul situaţiilor de urgenţă”, a mai scris Arafat.

”Altul, spunea că dr. Arafat va controla totul după ce se promulgă Legea! Chiar aşa? Au votat toţi o Lege care dă putere absolută dr-lui Arafat? Doar o citire atentă a Legii poate clarifica cititorului ce pârgii de control sunt şi ce face fiecare persoană sau instituţie”, a afirmat Arafat, precizând o parte dintre termenii folosiţi.

Astfel:

1. Internarea pacientului se face la recomandarea medicului şi prin act emis de Direcţia de Sănătate Publică, în cazul în care acesta refuză internarea, iar medicul fiind de părerea că acesta trebuie să fie internat în cazul unei boli contagioase. Iar aici vorba nu este despre COVID 19, regula fiind una generală în cazul bolilor transmisibile. Deci dr. Arafat nu decide nimic în această privinţă. Protocoalele medicale sunt realizate de specialiştii Ministerului Sănătăţii şi nu de DSU.

2. Carantinarea individuală a persoanelor suspecte se face de către personalul Direcţiei de Sănătate Publică prin act emis pentru fiecare persoană, deci din nou nu dr. Arafat decide acest lucru, şi nici nu da aprobarea în acest sens.

3. Izolarea la domiciliu a persoanelor pozitive poate fi decisă de medic în condiţia în care riscul de a infectă pe alte persoane este redus. Din nou, nu dr. Arafat decide acest lucru.

4. Carantinarea persoanelor care vin din alte ţări poate fi decisă de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, format din miniştri, scretari de stat şi şefi de instituţii, în baza unei analize a grupului de suport tehnico-ştiinţific, în care sunt peste 15 persoane inclusiv epidemiologi şi medici de boli infecţioase. Deci, nu dr. Arafat decide acest lucru de capul lui.

5. Dr. Arafat poate semna un ordin de detaşare, dar acest lucru poate fi semnat şi de ministrul Sănătăţii sau de conducătorul unei instituţii.

6. Dr. Arafat poate semna ordinul de carantină pe o zonă anume, pe baza recomandării Direcţiei de Sănătate Public judeţeană sau a Municipiului Bucureşti şi a votului de aprobare al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă sau al mun. Bucureşti, precum şi al avizului Institutului de Sănătate Publică (INSP) din cadrul Ministerului Sănătăţii. Cu alte cuvinte, dr. Arafat nu poate semna astfel de ordin de capul lui până nu are propunerea Direcţiei de Sănătate Publică, acordul Comitetului Jud. Pentru Situaţii de Urgenţă şi avizul INSP. Totodată astfel de ordin trebuie validat în termen de 48 de ore de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă. Legea stabileşte şi criteriile pe baza cărora se iau astfel de decizii.

7. Toate deciziile luate în baza acestei legi pot fi contestate în instanţă, astfel încât deciziile să fie anulate dacă un judecător consideră acest lucru necesar.

”În concluzie, Legea nu dă puteri supreme nici dr.-ului Arafat şi nici unei alte persoane. Doar că această ne permite să putem acţiona prompt şi să putem lua decizii bazate pe analize şi recomandări fără pierdere de timp. Încercările de a spune că tot ce se face în lupta cu acest virus este un abuz şi nejustificat, încercând să se lege acest aspect de o persoană sau două, reprezintă o încercare de dezinformare a populaţiei şi de a menţine în continuare un curent de opinie negativ faţă de orice acţiune luată la nivel de autorităţi”, a mai scris Arafat.

Potrivit acestuia, ”problema COVID-19 este una complexă”.

”Important este informarea corectă şi ignorarea minciunilor şi a ştirilor ce nu pot fi confirmate din surse credibile”, a mai scris Arafat

Senatul a adoptat joi seară, în calitate de for decizional, proiectul de lege privind carantina şi izolarea. Legea urmează să ajungă pe masa preşedintelui Iohannis pentru promulgare.

 

Sursa: StirilePROTV

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *