O tânără din Botoșani a scăpat de pușcărie pentru că a născut

O tânără de 27 de ani, din Botoșani, a scăpat de pușcărie pentru că a nascut. Nu definitiv, însă! Femeia se va întoarce după gratii după un an de zile. Tânăra a fost condamnată pentru furt și a fost încarcerată în penitenciar. Ea își căuta clienți pe un site de escorte și le oferea servicii sexuale. La un moment dat, a furat telefonul unui client de-al său, când acesta a adormit.

Inițial, aceasta a fost obligată de instanță la plata unei amenzi de 1.800 de lei, dar cum botoșăneanca nu a achitat-o, a primit 180 de zile de închisoare. Când a fost escortată după gratii, aceasta era însărcinată așa că a cerut întreruperea executării pedepsei pentru a naște. 

După ce a născut, a solicitat din nou să îi fie amânată executarea pedepsei cu un an pentru a-și crește copilul. Botoșăneanca ar urma să se întoarcă în închisoare pe 4 martie 2021.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *