Schimbare majoră pentru buletinele de identitate! S-a votat legea în Parlament. Ce modificări s-au adoptat

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect de lege privind evidenţa persoanelor şi actele de identitate ale cetăţenilor români, care introduce, între altele, sistemul de carte de identitate electronică şi semnătura electronică, precum şi posibilitatea eliberării unei cărţi de identitate simplă sau cărţi electronice de identitate pentru copiii sub 14 ani.

S-au înregistrat 298 voturi pentru şi unul contra. Proiectul a fost elaborat în 2017 de Guvernul condus de Mihai Tudose.

Proiectul de lege prevede modificarea mai multor acte normative referitoare la evidenţa persoanelor şi actele de identitate ale cetăţenilor români, în sensul asigurării condiţiilor necesare pentru ca titularul unui document electronic să se autentifice on-line, pentru a beneficia de diverse servicii electronice – bancare, fiscale, sociale, financiare, educaţie etc.

Proiectul mai prevede instituirea unei excepţii de la regula eliberării actului de identitate începând cu vârsta de 14 ani. Astfel, opţional, numai la solicitarea părinţilor/reprezentanţilor legali se poate elibera o carte de identitate simplă sau o carte electronică de identitate, indiferent de vârsta copilului.

O altă prevedere a proiectului este punerea în circulaţie a unui nou document de identificare, astfel încât să asigure cetăţenilor garanţii suplimentare de securitate, iar instituţiilor de drept public sau privat certitudinea că persoana care prezintă actul de identitate este titularul datelor de identificare înscrise pe respectivul document.

Proiectul mai prevede modificarea conceptului anterior privind conţinutul de date al cărţii electronice de identitate, prin eliminarea din cip a informaţiilor referitoare la calitatea de asigurat în sistemul public al asigurărilor sociale de sănătate, astfel încât în viitorul document electronic de identitate să fie înscrise numai datele de identificare ale titularului, certificatul emis de MAI, înscris într-un singur cip, va asigura „funcţionalitatea” de card de sănătate.

Actul normativ prevede şi posibilitatea de a opta pentru eliberarea unei cărţi electronice de identitate sau a unei cărţi de identitate simple, care nu va conţine niciun CIP, precum şi stabilirea unor termene de valabilitate a actelor de identitate, în funcţie de vârsta titularului, în scopul surprinderii modificărilor fizionomiei titularului.

Perioada de valabilitate a cărţii de de identitate provizorie este de 45 de zile, mai prevede proiectul.

Potrivit celor adoptate, „prin act de identitate se înţelege cartea de identitate, cartea de identitate simplă, cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie şi buletinul de identitate, aflate în termen de valabilitate”.

Opţional, se poate elibera carte de identitate simplă sau carte electronică de identitate înainte de împlinirea vârstei de 14 ani, la solicitarea unuia dintre părinţi, a reprezentantului legal, a persoanei desemnate din cadrul serviciului social, public sau al unui organism privat acreditat, destinat protecţiei speciale a copilului, separat temporar sau definitiv de părinţi, unde se află minorul, sau a persoanei căreia i-a fost dat în plasament copilul, mai prevede textul adoptat.

Cartea electronică de identitate permite titularului autentificarea în sisteme informatice ale Ministerului Afacerilor Interne şi în sisteme informatice ale altor instituţii publice sau private, precum şi utilizarea semnăturii electronice, în condiţiile legii.

Prin autentificare se înţelege procedura prin care i se permite unei persoane ce posedă legal un anumit set de date create în acest scop să se identifice într-un sistem informatic, în interes propriu sau în relaţia sa cu persoane juridice de drept public ori de drept privat.

De la data realizării condiţiilor tehnice pentru eliberarea cărţii electronice de identitate, cartea de identitate simplă şi cartea electronică de identitate se eliberează: a) cu valabilitate de 2 ani, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 0 şi 14 ani; b) cu valabilitate de 4 ani, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani; c) cu valabilitate de 10 ani, după împlinirea vârstei de 18 ani; d) cu valabilitate nelimitată, după împlinirea vârstei de 60 de ani, pentru cartea de identitate simplă.

De la data realizării condiţiilor tehnice pentru eliberarea cărţii electronice de identitate, cetăţenii români pot opta pentru eliberarea: a) unei cărţi electronice de identitate, b) unei cărţi de identitate simple, se mai precizează în proiect.

De asemenea, cartea de identitate simplă conţine date în format tipărit şi în format inscripţionat prin tehnici speciale, precum şi elemente de particularizare şi de siguranţă.

După personalizarea şi transmiterea cărţii electronice de identitate şi a cărţii de identitate simple la autoritatea competentă să le elibereze, toate datele stocate în bazele de date de producţie se şterg imediat prin procedură automată şi ireversibilă.

De asemenea, conform celor adoptate, cetăţenii români cu domiciliul în România aflaţi temporar în străinătate pot depune cerere pentru eliberarea actului de identitate: la misiunea diplomatică sau oficiul consular al României din străinătate, în cazul în care, din motive obiective, nu se pot deplasa la serviciul public comunitar de de evidenţă a persoanelor de la locul de domiciliu sau reşedinţă, cu excepţia cererii pentru eliberarea unei cărţi de identitate provizorii, precum şi la serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor, prin împuternicit, pe bază de procură specială autentificată la misiunea diplomatică sau oficiul consular al României din ţara respectivă.

Camera Deputaţilor este for decizional.

Sursa: Capital.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *