O botoșăneancă a transformat solarul într-o afacere de succes. „Roșiile sunt polenizate cu bondari, folosim prădători pentru dăunători”

Poveste de succes în agricultură, povestită cu multă modestie chiar de protagonista acesteia: o femeie puternică pentru care legumele au devenit sursa de venit care asigură traiul de zi cu zi al familiei. Cu producții sănătoase, renunțând de la an la an la tratamentele cu chimicale și vânzănd direct către consumatori, aceasta este rețeta cu care o botoșănească a reușit să își facă loc pe o piață unde legumicultori cu experiență se plâng că își aruncă recolta pentru că nu au cui să o dea. Mihaela Ascurtuleasei este o femeie fermier din comuna Știubeni, județul Botoșani, scrie agrointel.ro.

Mihaela Ascurtuleasei spune că a început această activitate de cultivare a legumelor acum 23 de ani. Ea povestește că imediat după căsătorie, părinții soțului său se ocupau cu cultivarea legumelor și i-au sfătuit să le luăm exemplul.

”La început cultivam la scară mică și am ținut-o tot așa ani mulți. Nu reușeam să ne prindem decât să ne ducem traiul și nu unul decent, până am hotărât să împrumutăm bani de la rude care lucrau în străinătate. Așa, în fiecare an am tot construit solarii până când, într-un târziu, am început să culegem roadele muncii noastre de mulți ani. Am cultivat tot felul de legume, dar ne-am axat mai mult pe legume din solare și acum producem roșii, castraveți, ardei, vinete”, povestește Mihaela Ascurtuleasei.

Botoșăneanca spune că tomatele sale sunt foarte gustoase, dar și sănătoase întrucât iar polenizarea în solar se face cu bondari, metodă utilizată de mai mulți legumicultori care au renunțat la clasica scuturare a plantelor.

Oamenii consumă produsele noastre deoarece sunt foarte gustoase, crescute în pământ românesc. Roșiile sunt polenizate cu bondari, deci mai sănătoase. Folosim prădători penru dăunători, încercăm să producem cat mai sănătos și cat mai devreme. Nu contează doar banii, contează ambiția”, spune Mihaela Ascurtuleasei.

Deși începutul pare să fi fost mai greu, fermiera spune că a pus pe picioare afacerea cu legume și a reușit chiar să aibă câțiva angajați. Produsele familiei sale se pot găsi atât la piața din Săveni, cât și vândute direct din solarii.

”Este foarte necesară achiziționarea unor utilaje specializate. Avem trei angajați, dar nu de foarte mult timp, doar de un an. Noi ne-am făcut cunoscuți, iar clienții chiar ne caută. Ne pot găsi în piața Săveni și chiar acasă unde avem și solariile”, a menționat Mihela Ascurtulesei.

Problemele din domeniul legumicol și-au făcut și ele simțită prezența: de la vremea care poate crea probleme majore, la prețurile în scădere și lipsa spațiilor de comercializare.

”În acest domeniu probleme sunt multe probleme, începând cu vremea neprielnică – mai ales în zona noastră, în nordul țării, lipsa de combustibil pentru căldură, lipsa apei și, la un moment dat, chiar și vânzarea mărfii. La un moment dat, am accesat măsura 141. La vremea aceea erau de 1.500 de euro timp de cinci ani și recunosc că mi-a fost de ajutor. A mai contribuit și ajutorul de minimis la roșii care bineînțeles a acoperit o parte din cheltuielile cu căldura. Sfatul meu pentru persoanele care doresc să dezvolte o afacere de acest gen este să nu aștepte profit imediat, să aibă multă ambiție, răbdare, s-o facă din plăcere deoarece doar așa poate trece de foarte multe probleme și până la sfârșit vine și satisfacția”, spune botoșăneanca.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com