Funcționar din cadrul Consiliului Județean Botoșani, găsit în incompatibilitate de ANI

ANI, Agentia Nationala de Integritate, stiri, botosaniUn funcționar din cadrul Consiliului Județean (CJ) Botoșani a fost găsit în incompatibilitate de inspectorii Agenției Naționale de Integritate (ANI). Potrivit acestora, Mihaela Cristina Muscă, în perioada 2014- 2020, a deținut și exercitat simultan funcția publică de consilier în cadrul CJ Botoșani- Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului și funcția de psiholog cu drept de liberă practică în cadrul unui cabinet individual.

Astfel, aceasta a încălcat dispozițiile art. 96, alin. (1) din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia Funcționarii publici, funcționarii publici parlamentari și funcționarii publici cu statut special pot exercita funcții sau activități în domeniul didactic, al cercetării științifice, al creației literar-artistice. Funcționarii publici, funcționarii publici parlamentari și funcționarii publici cu statut special pot exercita funcții în alte domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă sau indirectă cu atribuțiile exercitate ca funcționar public, funcționar public parlamentar sau funcționar public cu statut special, potrivit fișei postului.”.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *