A fost stabilit constructorul care va reabilita strada Iuliu Maniu din Botoșani

Societatea comercială Conrec SA va reabilita strada Iuliu Maniu din municipiul Botoșani. Firma controlată de omul de afaceri Constantin Dincă a semnat un contract în valoare de 5,5 milioane de lei cu Primăria municipiului Botoșani pentru reabilitarea și modernizarea străzii Iuliu Maniu. 

Investiția presupune refacerea atât a carosabilului, cât și a trotuarelor, dar și a sistemului de canalizare de sub partea carosabilă, în special cel care preia apele pluviale. 

La licitația organizată de Primăria Botoșani a fost un singur ofertant, societatea comercială Conrec, care a îndeplinit criteriile de eligibilitate. Cel mai probabil, pe 24 iulie, Primăria Botoșani va emite ordinul de începere a lucrărilor și va preda contructorului strada, astfel încât lucrările efective ar putea începe în august. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *