Nu sunt bani pentru plata persoanelor cu handicap din municipiul Botoșani. Primarul Flutur propune rectificarea bugetului

Cele peste 600 de persoane cu handicap din municipiul Botoșani nu pot beneficia în luna iulie de indemnizațiile oferite prin lege, pentru că Primăria nu are în conturi fonduri suficiente la acest capitol. 

Pentru plata veniturilor persoanelor cu dizabilități ar fi necesari circa 850.000 de lei/lună, însă în cont Primăria are doar vreo 400.000 de lei. Din acest motiv, primarul Cătălin Flutur a propus o recificare bugetară, pentru completarea fondurilor la acest capitol.

Printr-un proiect pe care l-am inițiat, în ședința de consiliu din data de 14 iulie va fi făcută o rectificare a bugetului municipiului Botoșani, în vederea asigurării plății indemnizațiilor pentru persoanele cu handicap de gradul 1 sau aparținătorii acestora. Sumele repartizate din bugetul de stat pentru aceste plăți nu au fost suficiente, iar soluția la care se va recurge este cea a rectificării bugetului local, astfel încât persoanele în cauză să nu aibă de suferit”, a afirmat Cătălin Flutur.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *