Puștiul din Botoșani arestat pentru furtul a două mașini a cerut să fie pus în libertate. Ce au decis magistrații Tribunalului Botoșani!

Adolescentul de 17 ani care a arestat preventiv după ce a furat două mașini pe care le-a condus fără permis de conducere și sub influența alcoolului a cerut să fie pus în libertate. Ilie Laurențiu Zaharia, din Răuseni, a contestat mandatul de arestare preventivă pentru 30 de zile emis pe numele său de Judecătoria Botoșani

Botoșăneanul, care este cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt în scop de folosință, furt calificat, conducere fără permis și refuz de prelevare de mostre biologice, a avut ghinionul ca magistrații Tribunalului Botoșani să îi respingă contetația ca nefondată, astfel încât va petrece următoarea lună în arest.

Duminică, tânărul a sustras două autovehicule de pe raza localității Răuseni, pe care le-a condus pe drumul județean D.J. 282, dinspre Răuseni înspre Hlipiceni, primul autovehicul fiind abandonat într-un lan de porumb, iar cel de-al doilea, întrucât avea o anvelopă spartă, l-a oprit pe marginea părții carosabile, loc în care a fost identificat de organele de poliție.

Din primul autovehicul, botoșăneanul a sustras dintr-un portofel aflat în portieră, suma de 50 de lei.

Întrucât emana halenă alcoolică, minorul a fost testat cu aparatul alcooltest, valoare rezultată fiind de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat, însă, ulterior a refuzat recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Solutia pe scurt a Tribunalului Botoșani: Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpatul Zaharia Ilie Laurenţiu, în prezent arestat preventiv în Centru de Reţinere şi Arestare Preventivă Botoşani, împotriva încheierii nr.21 din 6 iulie 2020, pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi în dosarul nr.6927/193/2020 al Judecătoriei Botoşani, pe care o menţine. Obligă inculpatul-contestator să plătească statului suma de 50 lei, reprezentând cheltuieli judiciare din contestaţie. Onorariul pentru avocatul desemnat din oficiu în sumă de 313 lei se achită Baroului Botoşani din fondul Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu din data de 9 iulie 2020.

Se întâmplă la Botoșani! Un adolescent a furat două mașini pe care le-a condus băut și fără permis. A fost reținut pentru cinci infracțiuni

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *