Caz şocant! O asistentă care nu crede în Covid ar fi infectat mai mulți pacienți

O asistentă medicală de la Spitalul CFR din Timișoara care nu crede în existența coronavirsului ar putea fi la originea infectării mai multor colegi și pacienți din spital, a declarat medicul timișorean Virgil Musta, șeful Secției Boli Infecțioase Victor Babeș din Timișoara.

Asistenta e acuzată că nu a respectat nici în spital și nici acasă regulile impuse în pandemie pentru că respinge existența Covid-19.

“Acest focar, mai extins decât ne-am fi aşteptat, a pornit de la o persoană care nu credea că există virusul. Nu credea că trebuie să poarte mască, nu accepta ideea de a purta mască şi nu voia să înţeleagă faptul că, fiind cadru medical, trebuie să aibă o anumită atitudine, nu doar în spital, ci şi în afara spitalului. Nu poţi să nu respecţi nimic, să te contaminezi, după care să aduci virusul în spital. Iată că am ajuns în această situaţie neplăcută în care şi pacienţi au fost infectaţi de la această persoană, dar şi alte cadre medicale. Vom vedea dacă părţile vătămate vor depune plângere şi, este foarte probabil, ca această persoană să aibă mari probleme în viitor”, a declarat dr. Virgil Musta, scrie Sursa de Vest.

Asistenta de la Spitalul CFR Timișoara care nu crede în coronavirus, dar a fost infectată cu Covid la începutul lunii iulie va fi cercetată disciplinar, a anunțat conducerea spitalului, potrivit DeBanat.ro. Ulterior infectării asistentei, au apărut alte șase cazuri, în rândul pacienților și cadrelor medicale de la acest spital.

Conducerea unității sanitare anunță că va declanșa o anchetă disciplinară pentru că asistenta ar fi încălcat normele și procedurile. Asistenta care acum va fi cercetată disciplinar s-a externat deja la cerere de la Spitalul “Victor Babeș” din Timișoara.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *