Adolescentul din Botoșani beat și fără permis care a furat două mașini a fost arestat preventiv. Vezi cine este individul!

Adolescentul de 17 ani care a furat două mașini pe care le-a condus fără permis de conducere și sub influența alcoolului a fost arestat preventiv. Ilie Laurențiu Zaharia, din Răuseni, va sta după gratii 30 de zile, în baza unui mandat emis de Judecătoria Botoșani

El este cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt în scop de folosință, furt calificat, conducere fără permis și refuz de prelevare de mostre biologice.

Duminică, tânărul a sustras două autovehicule de pe raza localității Răuseni, pe care le-a condus pe drumul județean D.J. 282, dinspre Răuseni înspre Hlipiceni, primul autovehicul fiind abandonat într-un lan de porumb, iar cel de-al doilea, întrucât avea o anvelopă spartă, l-a oprit pe marginea părții carosabile, loc în care a fost identificat de organele de poliție.

Din primul autovehicul, botoșăneanul a sustras dintr-un portofel aflat în portieră, suma de 50 de lei.

Întrucât emana halenă alcoolică, minorul a fost testat cu aparatul alcooltest, valoare rezultată fiind de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat, însă, ulterior a refuzat recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

Se întâmplă la Botoșani! Un adolescent a furat două mașini pe care le-a condus băut și fără permis. A fost reținut pentru cinci infracțiuni

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *