Retailer-ul german Lidl a prelungit programul de lucru al magazinelor sale începând de astăzi, 6 iulie. Mai exact, majoritatea magazinelor Lidl din țară vor fi deschise de luni până sâmbătă, în intervalul orar 7:00 – 22:00, iar duminică, cele mai multe magazine ale retailer-ului german vor deschide la ora 8:00.
În ceea ce privește ora de închidere a magazinelor duminica, aceasta va varia, în funcție de locație, între ora 19:00 și 23:30.
Vă reamintim că Lidl a scurtat programul de lucru al magazinelor sale, începând din 30 martie, pe fondul crizei pandemice.
În România, retailer-ul german are deschise 260 de magazine şi peste 7.500 de angajaţi.
Sursa: playtech.ro