FOTO! Noi controale anti-COVID, la Botoșani. Terasele, centrele comerciale și piețele, vizate

În ultimele 24 de ore au fost desfăşurate acţiuni de verificare, cu efective mărite în zonele aglomerate, centrele comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la  respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19, potrivit unei informări a Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.

La activităţile desfăşurate au participat politiști, jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Direcției de Sănătate Publică şi cei de la Protectia Consumatorului.

În urma activităților desfășurate ieri, 4 iulie, până în această dimineață, la nivelul județului Botoșani, au fost verificate 39 de obiective, fiind aplicate 10 sancțiuni   pentru nerespectarea prevederilor legale.

Astfel de activități vor avea loc si in perioada următoare, scopul acestora fiind ca cetățenii să înțeleagă importanța respectării recomandărilor privind limitarea expunerii in spatii aglomerate și purtarea mijloacelor de protecție individuală, alături de respectarea celorlalte recomandări privind igiena personală, tinând cont de numărul ridicat de imbolnăviri cu virusul Sars-Cov 2.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *