Drama unei mame din Botoșani, cu un copil transsexual. „Recunosc, îmi iubesc copilul. Ce e așa grav?”

Povestea uimitoare a început în 2015, când Darius, un tânăr de 16 ani, din Botoșani, i-a spus mamei sale brusc că nu se simte bine în pielea lui și că ar vrea să devină fată. Femeia spune că nu și-a dat seama că fiul său ar avea astfel de trăiri.

„De trei ori șoc, dar știi ce a triumfat? Iubirea de mamă! Și încrederea în copil. Acest copil mi-a dăruit foarte multă fericire până acum și cred că și de acum încolo și a triumfat și am zis că trebuie să fiu alături. Mi-am dorit și sunt tare mândră că sunt mamă și că este copilul meu și suntem alături și e totul bine”, a dezvăluit botoșăneanca Dana.

Ea susține că după ce i-a făcut mărturisirea fiul său, a început să citească, să facă cercetări, a cerut ajutor. Darius a devenit Darian, iar botoșăneanca a fost nevoită să accepte această schimbare.

„Nu am făcut un copil ca să îl dau deoparte”, spune femeia, care este mulțumită că are o relație normală mamă-fiică și nu e diferență între copilul ei băiat și copilul ei fată pentru că „ e același suflet”.

„Nu am primit niciun reproș de la niciun coleg de serviciu, de la direcțiune până la personalul administrativ sau auxiliar, nimeni nu mi-a reproșat nimic, nici vecinii. Eu am avut o perioadă când am plecat ochii, stăteam în casă, dar am constatat că nu am lezat pe nimeni”, a mărturisit botoșăneanca, în cadrul emisiunii La Măruță, unde a spus și că și-a ajutat copilul cu bani pentru a-și face operația de schimbare de sex.

Femeia spune că fiica sa, Daria, are acum o relație stabilă cu un băiat, Ștefan.

Recunosc, îmi iubesc copilul. Ce e așa grav?”, spune botoșăneanca, care a avut nevoie de psiholog pentru a putea accepta schimbările din viața copilului său.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *