FOTO Explozie la mănăstire! Cinci persoane au fost rănite în urma deflagrației

O puternică explozie a avut loc duminică după-amiază, la o construcție anexă Mănăstirii Sihăstria Rarăului, în județul Suceava, Explozia s-a produs, cel mai probabil, in urma unor acumulari de gaze. În urma deflagratiei, din cauza suflului fierbinte si al geamului incaperii respective, care s-a spart, au fost ranite persoanele din zona, unele suferind arsuri usoare, altele zgarieturi si taieturi de la bucatile de sticla pulverizate.

La fata locului au intervenit pompierii militari cu doua autospeciale de stingere si o ambulanta SMURD, cu sprijinul a doua echipaje SAJ.

Au fost evaluate medical 5 persoane, dintre care doar o femeie a fost transportata la spital. Ceilalti raniti refuza transportul la o unitate spitaliceasca. La o prima evaluare, niciunul nu prezinta rani grave, care sa le puna in pericol viata.

Explozia nu a fost urmata de incendiu, iar dupa investigatiile medicale si acordarea primului ajutor medical, se va cerceta pentru identificarea cauzei probabile si a circumstantelor in care s-a produs explozia, susțin reprezentanții ISU Suceava.
Suflul exploziei a afectat o camera tehnica si o bucatarie aflate in constructia anexa respectiva.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com