Școlile ar putea rămâne închise și la toamnă. Orban anunță că Guvernul pregătește logistica pentru această situație

Premierul Ludovic Orban îi avertizează pe cei implicați în sistemul de educație să fie pregătiți de reînceperea cursurilor doar online. Redeschiderea școlilor în septembrie depinde de evoluția pandemiei de coronavirus, a spus șeful Guvernului.

Ludovic Orban, premierul României: Nu știm care va fi evoluția și trebuie să fim pregătiți pentru orice situație. Atât din punct de vedere al infrastructurii, cât și al logisticii.

Noi trebuie să ne asigurăm că orice copil va avea acces la educație, să ne asigurăm că profesorii, învățătorii au capacitatea a transmite informații în orice fel de condiții, să pregătească cu mare migală începutul anului și să fim pregătiți pentru orice situație.

Am încredere în capacitatea dascălilor de a se adapta la orice situație, de a rămâne aproape de copii, chiar dacă nu toți vor fi în clase, chiar dacă legătura va fi o legătura prin fibră optică și prin intermediul ecranului de calculator.

Sursa: Digi24

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *