Inspectorii ITM Botoșani intensifică controalele pe timp de caniculă

santier constructii, stiri, botosani,Având în vedere că în perioada iulie-septembrie 2020, pe teritoriul României sunt prognozate de către Administraţia Naţională de Meteorologie temperaturi ridicate extreme, se vor intensifica controalele la angajatori, în care, suplimentar tematicii propuse, se va urmări modul de respectare a Ordonanţei de Urgenţă 99/2000, privind măsurile ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecţia persoanelor încadrate în muncă, anunță Inspectoratul Teritorial de Muncă printr-un comunicat de presă.

În sensul Ordonanţei de Urgenţă nr.99/2000, prin temperaturi extreme ridicate se înţeleg temperaturi exterioare ale aerului, care depăşesc + 37° C sau, corelate cu condiţii de umiditate mare, pot fi echivalate cu acest nivel.

Autoritatea Naţională de Meteorologie are obligaţia de a comunica  zonele în care temperatura, respectiv indicele temperatură – umiditate, atinge pragurile valorice menţionate, precum şi zonele pentru care se prognozează atingerea sau depăşirea  acestor praguri.

 În conformitate cu prevederile Ordonanţei sus-menţionate, angajatorii sunt obligaţi să ia următoarele măsuri minimale pentru menţinerea stării de sănătate a salariaţilor care lucrează în aer liber: reducerea intensităţii şi ritmului activităţilor fizice; asigurarea ventilaţiei la locurile de muncă; alternarea efortului dinamic cu cel static; alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus în locuri umbrite, cu curenţi de aer;

 Pentru menţinerea stării de sănătate a angajaţilor sunt necesare următoarele: asigurarea apei minerale adecvate, câte 2 – 4 litri/persoană/schimb; asigurarea echipamentului individual de protecţie; asigurarea de duşuri.

 Angajatorii care nu pot asigura condiţiile de mai sus, de comun acord cu reprezentanţii  sindicatelor sau reprezentanţii aleşi ai salariaţilor, vor lua măsurile dispuse în Ordonanţa de Urgenţă nr. 99/2000 (reducerea programului de lucru, eşalonarea pe două perioade a zilei de lucru etc).

Pentru prevenirea unor îmbolnăviri profesionale determinate de lucrul în condiţii de temperaturi extreme angajatorul trebuie  să ia următoarele măsuri: asigurarea examenului medical la angajare şi a controlului medical periodic, urmărind depistarea precoce a contraindicaţiilor pentru muncă la temperaturi crescute sau scăzute; asigurarea primului ajutor şi a transportului la cea mai apropiată unitate sanitară a persoanelor afectate; trecerea, după posibilităţi, în alte locuri de muncă sau reducerea programului de muncă pentru persoanele cu afecţiuni, care au contraindicaţii privind munca la temperaturi extreme.

In contextul actualei pandemii şi a stării de alertă se vor verifica şi măsurile pe care angajatorii şi lucrătorii au obligaţia să le ia pentru prevenirea infectării cu virusul COVID-19, respectiv:

  • spălarea mâinilor cât mai des posibil cu apă şi săpun sau dezinfectarea cu un dezinfectant pentru mâini pe bază de alcool;
  • triajul la intrarea în societate;
  • utilizarea măştilor de protecţie;
  • evitarea contactului cu persoane care sunt suspecte de infecţii respiratorii acute;
  • evitarea atingerii nasului, ochilor sau gurii cu mâinile nedezinfectate;
  • acoperirea gurii, nasului în caz de strănut;
  • dezinfectarea periodică a suprafeţelor de contact cu soluţii pe bază de clor sau alcool.

Sursa: comunicat ITM Botoșani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *