Accident la Botoșani. Femeie lovită în plin de o mașină, în timp ce traversa strada prin loc nepermis

Accident cu victimă în județul Botoșani. Un bărbat de 43 de ani, din comuna Nicșeni,  în timp ce conducea un autoturism pe drumul județean DJ 296, pe raza localității Dorobanți, surprinde și accidentează o femeie de 86 de ani, care s-a angajat în traversarea părții carosabile prin loc nepermis și fără să se asigure.

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a femeii de 86 de ani, care a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

 Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, valoarea fiind negativă.

Polițiștii au deschis dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *