Noi măsuri de la 1 iulie. Ce riscă organizatorii activităților și evenimentelor care nu respectă regulile de siguranță sanitară

restaurant din Botosani- stiriLuni, 29 iunie, a avut loc ședința Comitetului Național pentru Situații de Urgență, condusă de premierul Ludovic Orban, la finalul căreia
a fost adoptată hotărârea numărul 32.
Printre cele mai importante măsuri din hotărârea CNSU se regăsește propunerea instituirii sancțiunii complementare de suspendare a autorizației de funcționare pentru organizatorii activităților și evenimentelor, dacă în cadrul acestor evenimente nu sunt respectate regulile de siguranță sanitară.
Prin aceeași Hotărâre au mai fost adoptate propuneri de modificare a unor măsuri privind organizarea competițiilor sportive și a altor tipuri de activități.
De asemenea, CNSU a luat decizia de a menține lista statelor aflate în ”zona verde”, pentru care nu mai există obligația izolării la domiciliu pentru cetățenii care vin în România din respectivele țări, aprobată prin Hotărârile numărul 29 și 31.
Măsurile propuse și aprobate în ședința CNSU sunt bazate pe recomandările specialiștilor din Grupul de Suport Tehnico-Științific și vor avea aplicabilitate începând cu data de 1 iulie 2020, potrivit Centrului Județean de Comunicare.

 Iată textul hotărârii!

 

HOTĂRÂRE nr. 32 din 29.06.2020

privind propunerea unor măsuri necesar a fi aplicate după data de 01.07.2020 precum și instituirea excepției de la măsura carantinării / izolării pentru unele țări din Uniunea Europeană și din Spațiul Economic European

Având în vedere propunerile referitoare la măsurile de relaxare aplicabile după data de 01.07.2020 precum și cele referitoare la lista statelor pentru care nu se impune măsura izolării/carantinei instituționalizate, cuprinse în Hotărârea nr. 19 din 29.06.2020, a Grupului de suport tehnico – științific privind gestionarea bolilor înalt contagioasele teritoriul
României, ținând cont analiza efectuată de Institutul Național de Sănătate Publică privind evoluția situației infecțiilor SARS-CoV-2 în statele UE și din Spațiul Economic European, întocmită potrivit prevederilor pct. 2 din anexa nr. 2 a HG nr. 476 din 16 iunie 2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României şi măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19,
în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) lit. c) și d) și art. 81 din OUG. nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situaţiilor de Urgenţă, cu modificările și completările ulterioare, în temeiul prevederilor art. 9 alin. 1, art. 32 alin. 2, art. 37, art. 41, art. 42 alin. 1, art.
43 alin. 1, art. 44 alin.2 și 3, art. 45 alin.1 și art. 71 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, ale art. 20 lit. l) din Ordonanța de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situaţiilor de Urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 15/2005, cu modificările şi completările ulterioare,

Comitetul Național pentru Situaţii de Urgenţă adoptă prezenta

HOTĂRÂRE:

Art.1 Lista cu statele pentru care nu se impune măsura izolării/carantinei la
locuință/locația aleasă elaborată de INSP și aprobată de CNSU prin Hotărârea nr. 29 din 13.06.2020 cu modificările și completările ulterioare prin Hotărârea nr. 31 din 23.06.2020, își menține valabilitatea până la stabilirea unui criteriu unitar la nivelul Uniunii Europene.
Art.2 Măsurile de prevenire și control a răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2, în vigoare la data prezentei hotărâri se propun a se modifica și completa după cum urmează:
– activitatea centrelor rezidențiale de îngrijire şi asistență a persoanelor vârstnice, centrelor rezidențiale pentru copii şi adulți, cu şi fără dizabilități, precum şi pentru alte categorii vulnerabile se va desfășura după un program de lucru avizat de direcțiile județene de sănătate publică;
– instituirea sancțiunii complementare a suspendării autorizației de funcționare pentru organizatorii activităților și a evenimentelor în care regulile de siguranță sanitară nu sunt respectate;
– permiterea organizării și desfășurării antrenamentelor și cantonamentelor colective, în grupuri de maxim 10 persoane, pentru ligile inferioare de fotbal, inclusiv de amatori, cu respectarea condițiilor stabilite prin ordin comun al ministrului tineretuluişi sportului şi ministrului sănătățiiși aplicabile pentru Liga I de fotbal;
– permiterea organizării de cursuri de instruire și workshop-uri pentru adulți precum și cele organizate pentru implementarea proiectelor din fonduri europene, cu participarea a cel mult 20 persoane şi cu respectarea regulilor de distanțare fizică stabilite prin ordin al ministrului sănătății;
– permiterea organizării și desfășurării activităților specifice din domeniul apărării naționale, ordinii și siguranței publice desfășurate în aer liber, cu participarea a maxim 200 persoane și sub supravegherea unui medic epidemiolog;
– permiterea organizării și desfășurării activităților specifice din domeniul
diplomatic, la sediile ambasadelor, organizate în aer liber astfel încât să fie
asigurată o suprafață de minimum 4mp pentru fiecare persoană participantă și respectarea regulilor de protecție sanitară;

– înlocuirea noțiunii de ”triaj epidemiologic” cu ”triaj” în privința activităților desfășurate de instituțiile şi autorităților publice, operatorii economici şi profesioniștii, la intrarea în sediul acestora.
Art.3 Prezenta hotărâre se comunică, pentru punere în aplicare, tuturor
componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *