Deputatul Mihaela Huncă, critici la adresa ministrului Educației: În prima săptămână a stării de urgență a schimbat 10 inspectori școlari generali. Nu a interesat-o cum se face învățarea la distanță

Deputatul Pro România, Mihaela Huncă, și-a exprimat dezacordul privind decizia liberalilor de a schimba inspectorii școlari în plină perioadă de examene. 

Huncă susține că pe perioada stării de urgență preocuparea ministrului Educației, Monica Anisie, a fost aceea de schimbare a inspectorilor și directorilor de școli și nicidecum nu a interesat-o cum se derulează învățământul la distanță. 

”În prima săptămână a stării de urgență a schimbat în jur de 10 inspectori școlari generali din cele mai mari orașe. Nu a interesat-o cum se face învățarea la distanță, nu a interesat-o asigurarea resurselor necesare pentru învățarea online. Acum, ne pregătim pentru noul an școlar și mă îngrozesc la gândul că vom avea buncăre în care depozităm ce… copiii? Eu cred că nu se va ajunge acolo. Nu cred că copiii vor sta în astfel de depozite sau corturi. Vine iarna. Ca să nu mai spun cum se va rezolva problema cadrelor didactice, pentru o clasă este împărțită în trei și atunci ne trebuie de trei ori mai multe cadre didactice”, a mai spus Mihaela Huncă.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *