Șicanare în trafic. Unul dintre șoferi, depistat beat pe o stradă din municipiul Botoșani

25 iunie 2020

S-a întâmplat joi, când Poliția Municipiului Botoșani a fost sesizată prin apel 112, cu privire la faptul că pe Bulevardul George Enescu, din municipiu, circulă un autoturism al cărui conducător auto este posibil să se afle sub influența băuturilor alcoolice.

Echipajul de poliție a fost direcționat la fața locului, și a identifict persoana care a efectuat apelul prin 112, aceasta decalarând faptul că în timp ce se deplasa cu autoturismul pe Bulevardul George Enescu, a avut un schimb de replici cu un alt conducător auto, cu care s-a șicanat în trafic, observând faptul că acesta are un comportament specific persoanelor aflate sub influența lcoolului.

 În urma verificărilor efectuate a fost identificat autoturismul respectiv, pe Calea Națională și a fost stabilită identitatea conducătorului auto în persoana unui tânăr de 32 de ani, din municipiul Botoșani.

 Fiind testat cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată a fost de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii au deschis un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia