Mihaela Huncă, deputat Pro România: Elevii români nu sunt marfă să fie depozitați în containere așa cum intenționează Ministerul Educației și Cercetării!

Deputatul Pro România, Mihaela Huncă susține că ministrul Monica Anisie pregătește, din nou, scenarii pentru începutul de an școlar care nu au nicio legătură cu realitatea.


Vă spun sincer că nu am crezut că vom trăi asemenea vremuri în care pentru prima dată în ultimii 30 de ani sistemul de Educație din România să fie împins spre dezastru în mod conștient de un guvern ale cărui interese nu coincid cu ale țării. În plină sesiune de examene naționale, pe care în mare taină și pe ultima sută de metri le-a organizat, principala preocupare a ministrului educației este acum schimbarea inspectorilor școlari, oameni din învățământ care cunoșteau de fapt realitatea din teren. Cu siguranță că inspectorii nu au fost de acord cu scenariile halucinante pentru începutul de an școlar, care deja devin o  marcă a ministrului Anisie.  Sunt proiecte şi planuri care nu se pot aplica: copii ținuți în containere la orele de curs”,  declară Mihaela Huncă. 

De asemenea, deputatul Pro România consideră că elevii şi profesorii au nevoie de spaţii luminoase, bine aerisite şi nu de containere.

Copiii noştri nu sunt marfă să o depozităm pur şi simplu în containere. Şi dacă într-un container încape o treime dintr-o clasă, înseamnă că se va tripla numărul claselor, implicit este nevoie de trei ori mai mulți profesori. De unde? Este un scenariu care nu are nici legătură cu realitatea, așa cum se pare că nici doamna ministru nu mai are demult.  Observ, însă că ceva legături tot are ministrul Educației cu firme dubioase cărora le încredințează fără licitație contracte de peste un milion de euro. Așa s-a întâmplat acum, când o firmă de construcții administrată de un fost consilier PSD judecat pentru corupție a primit direct prin încredințare contractul pentru furnizarea de măști în școli. Avem nevoie de un Executiv care să nu risipească banii publici, cu atât mai mult cu cât indicatorii macro-economici ne semnalează iminența unei crize financiare!”, a încheiat Mihaela Huncă.

2 thoughts on “Mihaela Huncă, deputat Pro România: Elevii români nu sunt marfă să fie depozitați în containere așa cum intenționează Ministerul Educației și Cercetării!

  1. Copiii in containere si scolile daramate pentru diverse constructii ale clientelei de partid, iar profesorii cu note mici la titularizare pusi sa predea la clasele impartite pe grupe de elevi. Nu stiu de ce opozitia nu ia masuri de inlaturare mai rapida a acestor incompetenti. Am mai trait o perioada de patru ani cu dreapta la putere si ne-am intors cu zece ani in urma. Luati masuri cat mai este timp, altfel copiii nostri vor fi pregatiti pentru capsuni, sparanghel si azilele de batrani din strainatate.

  2. Doana deputat, aveti mare dreptate, asa este, sunt de acord cu aprecierea dumneavoastra la toate capitolele din invatamantul scolar si gimnazial ce ar trebui sa fie si nu este. Doamna ministru Anisie prin alianta cu sotul, nu cumva sunt din judetul Botosani, comuna Paltinis ? Daca da, ar trebui sa se gandeasca mai bine, sa treaca de mai multe ori gandurile prin filtru mintii s-apoi sa slobozeasca hotararile pe care le ia ! HAI PRO-ROMANIA, PRO-EUROPA la GUVERNARE impreuna cu Alde si PSD ! Mult noroc !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *