Premieră! Un botoșănean a ajuns după gratii la trei ore după ce a fost eliberat. Cum s-a ajuns aici

Un bărbat de 36 de ani care a fost închis în Penitenciarul de Maximă Siguranţă din Iaşi s-a reîntors în timp record în spatele gratiilor după ce a comis o nouă infracţiune în aproximativ trei ore de la eliberare. Marius Ciprian Vărzar este originar din Dorohoi, judeţul Botoşani, şi a fost eliberat la termen în data de 2 septembrie 2019. În jurul orei 15, individul a ieşit de pe poarta închisorii şi a mers direct la gară, unde a consumat alcool. „În jurul orelor 17:40 , inculpatul a ajuns în dreptul peroanelor din staţia CFR Iaşi Nord, unde s-a aşezat pe o bancă şi a început să discute în contradictoriu cu un grup de călători care aşteptau trenul“, au precizat judecătorii.

O patrulă de poliţie a trecut prin zonă şi a văzut că individul e sub influenţa alcoolului şi face scandal. L-au luat pe Vărzar şi l-au dus la sediu, unde l-au percheziţionat şi l-au informat că va fi sancţionat contravenţional. „După ce i s-a adus la cunoştinţă că va fi sancţionat, acesta a adresat cuvinte şi expresii jignitoare agenţilor de poliţie, afirmând apoi faţă de agentul de poliţie B.I. că nu are ce-i face, că el a făcut puşcărie şi că îl va aştepta pe o alee din faţa blocului ca să-l omoare , afirmând, totodată, faţă de agentul de poliţie C.C.A, că îl va lovi şi omorî pe acesta“, se arată în motivare. Individul a fost dus în acea seară la Institutul „Socola“, ajungând în final după gratii.

A doua zi, la audieri, a continuat să ameninţe poliţiştii, motiv pentru care a fost deschis dosar penal pentru ultraj şi ameninţare. Recent, Vărzar, care mai este cercetat şi pentru trafic de carne vie, a fost condamnat la 1 an şi 8 luni de închisoare pentru scandalul de la gară, sentinţa nefiind însă definitivă.

Sursa: Ziarul de Iasi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *