Nelu Tătaru dă cea mai proastă veste! Vom avea parte de noi restricții. Ce suntem obligați să facem

Pandemia de coronavirus continuă să facă ravagii în România. Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, vine cu cea mai proastă veste după creșterea bruscă a numărului de infectări. Vom avea parte de noi restricții.

Coronavirusul continuă să facă mari probleme în România. Numărul de infectări cu COVID-19 a crescut în ritm alert în ultimele zile, iar autoritățile sunt în alertă.

Nelu Tătaru spune că transmiterea comunitară de COVID-19 este în creștere în România. Dacă situația se menține, vom avea parte de restricții.

„Începând cu 15 mai, am avut trei perioade de relaxare. Odată cu aceste măsuri de relaxare era previzibilă o creștere a numărului de cazuri de la o zi, la alta. Ultima săptămână vine cu șase zile, nu cinci zile de creșteri peste 300, în contextul în care am avut pe 15 iunie a treia zi cu măsuri de relaxare. Repet, fiecare măsură de relaxare a fost însoțită și de un cadru al unor norme de aplicare în vederea desfășurării și funcționării unor măsuri de relaxare. Că au fost activități economice sau nu, aceste norme trebuie respectate în continuare, atât de cei care desfășoară activitatea economică relaxată, cât și de populația civilă, care trebuie să respecte regulile de igienă, precum și distanțarea fizică”, a declarat Nelu Tătaru.

Nelu Tătaru lansează un avertisment dur. „Ține foarte mult de respectarea acelor reguli. Dacă astăzi avem 315 cazuri la 6.330 de testări făcute, gândiți-vă că ieri aveam 330 de cazuri la 11.000 de testări. Înseamnă că avem o creștere și o transmitere comunitară. Transmiterea comunitară nu o putem opri sau nu o putem limita decât respectând regulile de distanțare fizică, portul măștii în spații închise, în transport în comun, evitarea locurilor aglomerate și regulile de igienă. Gestionăm, în acest moment, această creștere, care este o creștere progresivă, chiar dacă eram pe o pantă descendentă. Avem o săptămână jumătate când suntem pe un platou, am început cu 196 de cazuri și apoi, constant, alternând cu 200 de cazuri, am ajuns la 300-330 până în 345. Urmează o săptămână în care gestionăm și vom avea încă o creștere a numărului de cazuri. Rămâne să avem cazuri grave, cele care forțează sistemul medical, cele de terapie intensivă, care sunt la 195, într-o limită, sub 200 – să sperăm că le putem menține și atunci nu forțăm sistemul medical. Regulile rămân aceleași. Cât timp nu vom păstra aceste reguli, vom avea o transmitere comunitară accentuată, iar transmiterea comunitară va atrage după sine și niște reguli în care să putem restricționa anumite focare, anumite zone sau anumite localități”, a explicat ministrul.

 

Întrebat dacă acum există focare sau zone în care se impune o carantină, demnitarul a spus totul „Nu, în acest moment nu avem zone în care să impunem o carantină la localitate sau o carantină a unui cartier, dar avem focarele pe care le știam încă de dinainte și cele care sunt în centrele de bătrâni, în centrele de patologie neuropsihică, în spitale, atât la personalul medical, cât și la pacienți.

Ele sunt izolate și sunt în anchetă epidemiologică. Recalcularea unor circuite epidemiologice, precum și desfășurarea activității medicale. În condițiile în care transmiterea în comunitate va deveni accentuată, atunci o să fim nevoiți să aplicăm și anumite restricții pentru anumite focare”, a transmis Tătaru.

Nelu Tătaru a vorbit și despre tratarea pacienților asimptomatici acasă la ei. „Gândiți-vă că acum avem destui asimptomatici în teritoriu, care nu sunt testați sau nu au necesitat, sau nu au intrat într-o anchetă epidemiologică. În condițiile în care vom avea o suprasolicitare a spitalelor, ne gândim ca acești asimptomatici să fie redirijați către anumite zone tampon. Lăsarea lor în comunitate, fiind pozitivi, ar însemna o suplimentare a transmiterii în comunitate”, spune Tătaru, conform B1TV.

„Inclusiv pe cei asimptomatici sau pe cei cu simptome ușoare, care pot fi relocați în spitalele tampon sau în anumite extensii exterioare ale spitalelor, care să poată gestiona cazurile ușoare, medii sau asimptomatice. Deocamdată avem o transmitere comunitară în creștere și nu ne putem permite să lăsăm în comunitate și pacienți, pe care cu bună știință îi știm pozitivi”, a mai spus Tătaru.

În final, Nelu Tătaru a fost categoric. „Nu putem vorbi de noroc în medicină. În medicină sunt niște reguli care se respectă, sunt niște circuite epidemiologice, sunt niște restricții, sunt niște tratamente. Faptul că a fost perioada în care s-a gestionat o pandemie și în care atât populația, cât și cadrele medicale au respectat niște proceduri și protocoale s-a putut gestiona și am putut vedea că avem o cazoistică controlată, și nu am avut cazuri de o agresivitate deosebită, în momentul în care a venit măsura de relaxare și, poate, o mai mică respectare a regulilor, putem vedea și o transmitere accentuată și atunci vom avea, în următoarea perioadă, atât cazuri ușoare, cât și cazuri medii sau grave”, a încheiat ministrul.

Sursa: Capital

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *