Viceprimarul Cosmin Andrei îi cere primarului Flutur să pună în circulație noile autobuze, de sâmbătă: Să se oprească tramvaiele din municipiul Botoșani!

Viceprimarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, i-a cerut vineri, în ședința de Consiliul Local, primarului Cătălin Flutur să pună în funcțiune noile autobuze. Acesta l-a acuzat pe edil că nu le înlocuiește acum  pentru a ieși în campania electorală cu această ”mare realizare”.

Andrei a cerut public primarului să introducă în circulație noile autobuze chiar de sâmbătă, până nu vor fi pierderi de vieți omenești din cauza tramvaielor care deraiază frecvent și care reprezintă un real pericol pentru botoșăneni.

Din momentul în care s-a semnat contractul împrumut triumfalist în sala de Consiliul Local, până astăzi au fost 10 incidente în care au deraiat tramvaiele. Dvs. țineți autobuzele pe teren închiriat , la gară, și tramvaiele deraiază. Aveți tot ce vă trebuie pentru acest lucru, s-au votat toate hotărârile  și nu aveți nicio scuză, în afară de faptul că nu s-a stabilit data alegerilor. Probabil țineți aceste autobuze până la data alegerilor, pentru a bifa o mare realizare. Gândiți-vă la viețile botoșănenilor. Să se oprească tramvaiele din municipiul Botoșani, pentru că asta este dorința botoșănenilor”, a spus Cosmin Andrei îi interpelarea sa.

Viceprimarul a adăugat că pe 25 februarie s-a semnat contractul pentru închirierea autobuzelor și de atunci era tot timpul pentru perfectarea documentelor necesare introducerii acestora în circulație. Andrei mai spune că pentru cele nouă autobuze se plătește la gară o chirie lunară de 32.000 euro.

Este nedrept să astepte alegerile pentru a se lauda cu o „mare realizare”, inchirierea unor autobuze, și să se joace cu viețile botoșănenilor. Factura lunară este de 32.000 euro și Cătălin Flutur este singura persoană din Botoșani care a mers cu aceste autobuze”, a mai spus Andrei.

 

 

 

 

One thought on “Viceprimarul Cosmin Andrei îi cere primarului Flutur să pună în circulație noile autobuze, de sâmbătă: Să se oprească tramvaiele din municipiul Botoșani!

  1. Gogule pentru a putea circula trebuie in primul rand inmatriculate. Dupa ce le inmatriculezi trebuie sa obtii niste autorizari de la institutii ale statului ( ARR, Primarie), iar apoi efectuata o perioada de rodaj. Apropo Gogule unde sunt statiile de autobuz ca inca nu am vazut asa ceva cu toate ca circul zilnic sau mergem cu ele la miting de sprijin pentru eliberarea lui Dragnea.
    P.S.
    Gogule, chiria la gara pentru gararea autobuzelor este de 1,1 lei mp cum voi singuri a-ti declarat, asa ca diferenta pana la 32000 de euro cred ca se duce la PSD in campanie. Gogule inteleg ca aritmetica pentru unii e grea asa ca las-o pe seama calculatoarelor. Hai noroc si la mai mare poate prinzi si la alegerile astea un post de trepadus la primarie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *