Aproape 3000 de persoane legitimate și zeci de mașini verificate de polițiștii botoșăneni

Oamenii legii continuă să împartă amenzi pe perioada stării de alertă. Aceștia au desfășurat activități în sistem integrat în vederea asigurării respectării normelor legale aflate în vigoare pe perioada stării de alertă.

Astfel, polițiștii botoșăneni au verificat peste 2870 de persoane și 26 de societăți comerciale cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse în această perioadă.

În urma neregulilor constatate s-au aplicat 7 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de peste 9.000 de lei.

Au fost organizate două acțiuni punctuale pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică și pentru prevenirea oricăror fapte de natură a tulbura ordinea publică, precum și a răspândirii Covid 19. Cu ocazia acțiunilor au fost legitimate 178 de persoane, controlate 90 de autoturisme și aplicate 4 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 5.000 de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *