AJOFM Botoșani, anunț pentru absolvenții instituțiilor de învățământ

AJOFM Botosani sediu (2)Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Botoșani informează absolvenții instituțiilor de învățământ în vârstă de minimum 16 ani de faptul că pot beneficia de o indemnizație de șomaj în cuantum de 250 lei / lună, pentru o perioadă de 6 luni, dacă se înregistrează în evidență, în termen de 60 de zile calendaristice de la data absolvirii, ca persoană în căutarea unui loc de muncă.

Precizăm că înregistrarea ca persoană aflată în căutarea unui loc de muncă este o etapă prealabilă și obligatorie în vederea obținerii facilităților acordate potrivit Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă.

În cazul absolvenţilor de liceu, indiferent dacă a fost sau nu promovat examenul de Bacalaureat, termenul de 60 de zile începe pe 30 mai 2020, potrivit prevederilor Ordinulului   nr. 3.191/20 februarie 2019 al Ministrului Educaţiei Naționale conform căruia „cursurile claselor terminale din învăţământul liceal se încheie în data de 29 mai 2020”.

Elevii care nu au situaţia școlară încheiată la toate materiile, se pot înregistra în evidențele agenției în termen de 60 de zile de la data promovării examenului de corigență, data înscrisă în adeverinţa eliberată de instituţia de învăţământ.

În cazul absolvenţilor de studii superioare, termenul de 60 de zile în interiorul căruia trebuie să se înregistreze la agenţiile de ocupare începe de la finalizarea studiilor anului terminal sau de la data promovării examenului de licenţă (dacă persoana promovează examenul de licenţă în termen de 12 luni de la finalizarea studiilor).

Actele necesare pentru înregistrarea absolvenților în evidenţele AJOFM Botoșani ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, sunt:

1 – Carte de identitate;

2 – Actele de studii / Adeverință eliberată de la secretariatul institituției școlare care atestă absolvirea;

3 – Curriculum vitae, întocmit conform modelului comun aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1021/2004 pentru aprobarea modelului comun european de curriculum vitae

4 – Declarație pe proprie răspundere, sub sancțiunile aplicate faptei de fals în declarații, că persoana nu are restricţii medicale care o împiedică să presteze muncă sau că are eventuale restricţii medicale care o împiedică să presteze o anumită muncă

5 – Acord privind prelucrarea datelor cu caracter personal

 

 

 

 

 

 

 

 

În vederea acordării serviciilor de mediere, persoanele înregistrate vor completa o cerere – Anexa 9 din HG nr. 174/2002.

 

Prin absolvent al unei instituţii de învăţământ se înţelege persoana care a obţinut o diplomă sau un certificat de studii, în condiţiile legii, în una dintre instituţiile de învăţământ gimnazial, profesional, special, liceal, postliceal sau superior, de stat ori particular, autorizat sau acreditat în condiţiile legii.

 

Absolvenții instituțiilor de învățământ și absolvenții școlilor speciale, în vârstă de minimum 16 ani, care în termen de 60 de zile de la absolvire se înregistrează la agențiile pentru ocuparea forței de muncă și in acest termen se angajează cu normă întreagă pentru o perioadă mai mare de 12 luni, beneficiază de o primă de inserție egală cu de 3 ori valoarea indicatorului social de referință în vigoare la data încadrării (1500lei). Plata se efectuează în doua tranșe: prima după încadrare (750 lei) și a doua după cele 12 luni(750 lei).

 

Formularele pentru înscriere sunt puse la dispoziție și pe website-ul: www.anofm.ro – Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Botoșani .

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *