Se schimbă regulile pentru nuntă și botez! Ce se va întampla după 15 iunie!

Foto: pixabay.com

Președintele Klaus Iohannis a anunțat că, după 15 iunie, se vor putea organiza botezuri, nunți și evenimente private, însă în anumite condiții speciale.

Noul regulament prevede ca aceste evenimente să se poată desfășura cu 20 de persoane în interior, sau 50 în exterior.

Considerăm că este posibil să continuăm cu câteva noi măsuri de relaxare, adică unele restricții nu vor mai fi în vigoare din 15 iunie. Vor fi posibile evenimente private cu 20 de persoane în interior, 50 în exterior”, a declarat Iohannis.

În aceste condiții, oamenii vor putea organiza nunți, botezuri sau petreceri private în spații închise, dar cu respectarea numărului maxim de participanți. Numărul va fi limitat la 20 de persoane în interior și 50 în exterior.Noile reguli impuse de Iohannis și Guvernul Orban par ridicole. La un simplu calcul, un cuplu de tineri care dorește să se căsătorească ar fi nevoit să cheme maximum 20 de oameni dacă închiriază o sală de nunți, fiind greu de crezut că există astfel de săli.

Desigur, oamenii vor fi nevoiți să respecte mai multe măsuri de siguranță, pentru a preveni răspândirea noului coronavirus. Pe lângă miri, dacă adunăm 2-4 nași, 4 părinți, 2-4 frați, o echipă de fotografi, DJ, deja nunta e „ocupată”. Situația absurdă pare viabilă doar pe hârtie, fiind cu siguranță un impediment pentru 90% dintre tinerii care doresc să se căsătorească în viitorul apropiat.

În aceste condiții, sălile de nunți vor șoma în continuare și vor aștepta, cel mai probabil, vara anului viitor pentru a relua nunțile adevărate, cu cel puțin 100 de participanți.

Chiar și petrecerile private sau botezurile par a fi blocate de acest număr mic de posibili participanți, stabilit prin lege de guvernanți.

Majoritatea sălilor de evenimente, pentru a supraviețui, au nevoie de un număr mult mai mare de participanți. Evenimentele cu 20 de persoane, pe termen lung, ar pune lacătul pe multe astfel de afaceri, cu siguranță.

Sursa: fanatik.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *