FOTO! Al doilea subprefect al județului Botoșani, învestit în funcție

Astăzi, 13 Iunie, la Instituția Prefectului, a avut loc învestirea celui de-al doilea subprefect de Botoșani. În prezența dlui secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Gheorghe Sorescu, dlui prefect Dan Nechifor, a dnei subprefect Rodica Zelincă și a dlui director al Cancelariei Prefectului, Cristian Roman, dna Laura Cronț a depus jurământul de credinţă, în cadrul unei ceremonii restrânse.

Sunt onorată și emoționată. Mulțumesc celor care au avut încredere în mine și m-au încurajat să ocup această funcție. Este o provocare și o responsabilitate această numire, de aceea îmi doresc să duc cu succes la bun sfârșit misiunea pe care am primit-o pentru binele locuitorilor județului Botoșani”, a declarat noul subprefect.

Prefectul județului, Dan Nechifor, a salutat decizia Guvernului de numire a celui de-al doilea subprefect pentru județul Botoșani într-o perioadă extrem de încărcată pentru Instituția Prefectului.

Bine ați venit în echipă. Jurământul este primul pas, avem un an dificil iar responsabilitățile sunt pe măsură, în contextul epidemiologic dar și a apropierii alegerilor locale și parlamentare. Îi urez succes în activitate dnei subprefect”, a declarat prefectul Dan Nechifor.

Mă bucur că am revenit la Botoșani și țin să vă mulțumesc pentru modul cum s-au gestionat stările de urgență și de alertă, dar trebuie să fim în continuare vigilenți. Totodată, apreciez că lucrurile au mers bine la nivelul Instituției Prefectului, iar o dată cu numirea dnei Laura Cronț se întregește echipa care s-a aflat în fața unor provocări și aici mă refer la contextul epidemiologic. Provocările vor veni în continuare și Instituția Prefectului este chemată să se implice în cel mai direct mod”, s-a adresat secretarul de stat, Gheorghe Sorescu celor prezenți.

La ceremonia de învestire a noul subprefect de Botoșani au fost prezenți și senatorul Costel Șoptică, secretarul de stat Viorel Grigoraș și reprezentanții structurilor din MAI.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *