Accident la Botoșani. Un bărbat a sustras mașina fiului său și a intrat cu ea într-un cap de pod

Accident în județul Botoșani produs de un șofer fără permis. Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.7 Darabani au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe raza comunei Suharău a avut loc un accident de circulație soldat cu victime.

Din verificările efectuate s-a stabilit că, un bărbat de 42 de ani, din comuna George Enescu, a sustras un autoturism, aparținând fiului său, din curtea locuinței comune și în timp ce se deplasa, cu acesta, pe drumul comunal DC 82 C, pierde controlul asupra direcției de mers și intră în coliziune cu un cap de pod.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că bărbatul un posedă permis de conducere pentru autovehicule.

Acesta nu a putut fi testat cu aparatul alcooltest, deși emana halenă alcoolică, însă i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continúate sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt în scop de folosință, vătămare corpoarală din culpă, conducere fără permis și conducere sub influența băuturilor alcoolice.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *