Tânără însărcinată, în stare gravă la spital, după un accident

Accident grav, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe raza localității Deleni, județul Iași. O femeie însărcinată în luna a noua a ajuns în stare gravă la spital, după ce mașina în care se afla a intrat într-un cap de pod.

„Tânără mămică are 22 de ani, iar sarcina este la 36 de săptămâni. Accidentul a avut loc în jurul ore 2,00 a.m. când prin telefon la 112 a fost solicitat intervenția echipajului de urgență. A fost trimis un echipaj SAJ la fața locului, iar după stabilizarea victimei, aceasta a fost transportată la Compartimentul de Primire Urgență a Spitalului din Hârlău, după care a fost dirijata la secția de Neurochirurgie. Ulterior a fost adusa la UPU a Spitalului Sfântul Spiridon și redirecționat, stabila hemidinamic, la Maternitatea Elena Doamna”, a declarat Diana Cimpoeșu, coordonator UPU/SMURD.

La Spitalul din Hârlău a ajuns și un alt pasager al mașinii. E vorba de o fetiță de 10 ani, dar care din fericire prezenta leziuni minore. De menționat că la volanul mașinii s-ar fi aflat un bărbat în vârstă de 53 de ani care, într-o curbă din apropierea cimitirului vechi din localitate, a pierdut controlul mașinii și a părăsit partea carosabila. În urma testării, s-a constatat ca bărbatul nu consumase alcool. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *