Botosaniul se transformă în şantier: Lucrările de reabilitare şi modernizare a inelului principal de străzi au început

Florin Ghiorghita, viceprimarul municipiului Botosani

Au început lucrările de reabilitare şi modernizare a străzilor inelului principal de circulaţie din municipiul Botoşani. Firma care a câştigat licitaţia, respectiv societatea Conrec, a început din această săptămână lucrările ce vor cuprinde Calea Naţională, străzile Ion Pillat, Cuza Vodă, Griviţa, Săvenilor şi Parcul Tineretului. Valorea investiţiei se ridică la peste 30 milioane lei. De săptămâna viitoare, vor fi demarate şi lucrările de reabilitare a pietonalelor. Firma Victor Construct este cea care a câştigat lucrările, iar primul care va intra în reaparaţii va fi Pietonalul Unirii.

Proiectul cuprinde reabilitare de stradă, de spaţii verzi, de locuri de parcare noi şi cu siguranţă vor fi nişte lucrări de calitate. Firmele care au câştigat lucrările sunt firme serioase, ne bucurăm că sunt firme din Botoşani. Sperăm ca în maxim 13-14 luni aceste lucrări să fie finalizate. Pe aceste străzi mai sunt de făcut nişte racorduri. Pe toată Calea naţională se fac lărgiri de stradă, cu locuri de parcare care vor fi concesionate şi reamenajare de spaţii verzi„, a precizat viceprimarul Florin Ghiorghiţă.

De săptămâna viitoare, vor începe şi lucrările la pietonale. Este vorba de reabilitarea Pietonalului Unirii, primul ce va intra în reparaţii. Aici, va fi schimbat complet sistemul de iluminat ornamental, pietonalul va fi pavelat, iar spaţiile verzi vor fi reamenajate. Va urma Pietonalul Bancar, iar la final se va interveni pe Pietonalul Transilvaniei.  

Parcarea subterană va începe imediat ce vom muta comercianţii din parcarea Big înapoi în centrul Vechi. Vom elibera terenul din zonă şi vor putea începe lucrarea„, a mai spus viceprimarul municipiului Botoşani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *