Un magistrat din Botoșani a dat în judecată Consiliul Superior al Magistraturii

judecatorie, stiri, botosaniJudecătorul botoșănean Mihaela Matostat Ciomagă a dat în judecată Consiliul Superior al Magistraturii. Dosarul se află la Curtea de Apel Iași, iar magistratul botoșănean cere anularea unui act administrativ emis de CSM. Magistratul a solicitat transferul de la Judecătoria Botoșani, la instanța similară din Iași, în urmă cu un an, invocând motive personale, dar CSM a arătat că Judecătoria Botoșani avea un deficit de personal.

Pe data de 19 aprilie 2018, la Judecătoria Botoșani, dintre cele 35 de posturi de judecător prevăzute în schema de personal, erau ocupate 26. La această instanță, în 2017, a fost o încărcătură de 1.221 de cauze. În aceeași perioadă, încărcătura a fost de 869 de dosare pe schemă. La Judecătoria Iași, dintre cele 61 de posturi, 59 erau ocupate. În 2017, la această instanță, încărcătura pe judecător a fost de 1.121 de cauze. Totodată, încărcătura a fost de 948 de cauze pe schemă”, a precizat Consiliul Superior al Magistraturii.

Curtea de Apel Iași și Curtea de Apel Suceava, dar și Judecătoria Botoșani au comunicat avizele nefavorabile referitor la cererea de transfer. Singura instanță care a emis un aviz favorabil a fost Judecătoria Iași, potrivit bzir.ro. S-a ajuns la concluzia că nu era oportună încuviințarea cererii de transfer formulată de judecătorul Mihaela Matostat Ciomagă. CSM a mai afirmat că va respinge solicitarea formulată de magistratul Mihaela Matostat Ciomagă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *