FOTO Doi soți, în stare gravă după un incendiu la Botoșani. Bărbatul era resuscitat

Doi bătrâni, o femeie și un bărbat, ambii de 86 de ani, au ajuns la spital după ce locuința lor de pe strada Dobosari din municipiul Botoșani a luat foc.

Bărbatul a fost predat la spital în curs de resuscitare de către echipajul de terapie intensiva mobila SMURD. Incendiului a izbucnit într – o anexa și s-a extins la locuinta. Un trecător a observat flăcările și a solicitat sprijin, susținând ca arde o anexa. Apelul s-a înregistrat puțin înainte de ora 03.00. La fata locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu doua autospeciale cu apă și spuma. După efectuarea recunoașterii s-a constatat ca ardea și veranda locuinței care era lipita de anexa, iar în casa era un fum gros.

Întrucât nu exista nimeni care sa ofere informații despre proprietari, pompierii au început sa caute posibile persoane surprinse in interior, concomitent cu acțiunea de stingere. Cei doi soți au fost descoperiți într-una dintre camere. Pana la sosirea echipajelor de prim ajutor, salvatorii au început manevrele de resuscitare. Cauza probabila a incendiului o constituie un scurtcircuit electric.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *