FOTO O femeie din Botoșani, mama a patru fetițe, are nevoie urgentă de ajutor. Luptă cu o boală nemiloasă, dar și cu sărăcia

O tânără mamă din Corni are nevoie urgentă de ajutorul semenilor pentru a putea ieşi învingătoare din lupta cu o boală nemiloasă. Minuţa Marcu are 37 de ani şi este mama a patru fetiţe frumoase. Bucuria aducerii pe lume a celei de a patra fetiţe a fost umbrită însă de mari probleme de sănătate, care s-au acutizat în perioada pandemiei. La finele lunii noiembrie 2019, a mers la Spitalul Judeţean, deoarece o durea foarte tare un picior. După consult, a fost trimisă la Cardiologie şi de acolo a ajuns la ginecologie, unde a aflat că este însărcinată în cinci luni. Vestea că va aduce pe lume încă un prunc a bucurat-o nespus.

Potrivit Asociației Grup Civic Botoșani, dată fiind sarcina, femeia a primit doar câteva unguente pentru durerea de la picior. A suportat ca o mamă eroină durerile, cu gândul la viaţa la pruncul nenăscut. La 30 – 31 de săptămâni de sarcină, pentru că durerile deveniseră insuportabile, a ajuns din nou la spital şi timp de patru zile a făcut tratament pentru menţinere. A ajuns acasă, dar a stat doar o zi jumătate, după care a ajuns iar, de urgenţă, la Maternitate. A fost băgată de urgenţă în operaţie. În timpul operaţiei de cezariană, a auzit că medicii spuneau să salveze măcar mama dacă nu şi copilul. Cu ajutorul lui Dumnezeu şi medicilor, a adus pe lume o fetiţă perfect sănătoasă, chiar dacă prematură.

După naştere au revenit durerile foarte mari de picior, de burtă şi spate şi a aflat că ar avea cancer de col uterin. A aşteptat o lună, dar, vâzând că se simte din ce în ce mai rău, a fost trimisă la Iaşi, dacă vrea să-şi vadă fetiţele crescând. La Iaşi a aflat că are o tumoare extinsă, care nu se poate opera, deocamdată. I s-a prescris tratament cu citostatice, iar pe 28 mai a făcut a doua şedinţă de citostatice.

Am o tumoare foarte mare, care s-a extins la rinichi şi stomac şi noduli care s-au extins. Rinichiul stâng este afectat mai mult şi am fost sfătuită să vorbesc cu un doctor nefrolog, să vadă ce se poate face”, declară mama.

Împreună cu soţul ei a început să ridice o căsuţă, însă au reuşit să amenajeze doar două camere, din cauză că acum mama fetiţelor are nevoie de mulţi bani pentru a acoperi costul tratamentelor. Tatăl fetiţelor este plecat la muncă, în străinătate. Din păcate, în căsuţa lor plouă, pentru că nu au reuşit să pună tablă pe acoperiş.

Asociaţia Grup Civic Botoşani a donat familiei 10.000 de lei.

Cei care doresc să o ajute financiar pe mămica Minuţa au la dispoziţie conturile:
RO88BTRLEURCRT0552618201, sau RO41BTRLRONCRT0552618201, deschise la Banca Transilvania, titular Minuţa Marcu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *