FOTO Doi oficiali ai Ministerului Tineretului și Sportului, în vizită la Tabără Agafton

Centrul de Agrement Codrii de Aramă a avut parte de vizita a doi reprezentanți ai Ministerului Tineretului și Sportului, secretarul de stat Andra Costache și subsecretarul de stat Radu Lebădă, prim-vicepreședintele TNL Botoșani.

Vizita celor doi face parte din strategia Ministerului Tineretului și Sportului de a analiza situația din teritoriu a centrelor de agrement și de a prioritiza locurile unde investițiile sunt absolut necesare pentru ca aceste centre să beneficieze de condiții la standarde europene pretabile pentru anul 2020.

Sunt foarte multe centre care nu au mai beneficiat de investiții majore de prea mult timp, scopul nostru este de a le îmbunătăți astfel încât să răspundă nevoilor actuale ale tinerilor. Multe dintre centrele de agrement au reușit să facă mici investiții din venituri proprii astfel încât să-și păstreze activitatea pe linia de plutire. Avem fonduri prin Compania Națională de Investiții, avem axele de finanțare din partea Ministerului Fondurilor Europene pe exercițiul financiar actual și cel mai important, trebuie să ne pregătim pentru fondurile europene din următorul exercițiu financiar 2021-2027. Centrul de Agrement Codrii de Aramă deține foarte mult potențial și ar putea fi la un nivel mult mai ridicat dacă aducem finanțarea necesară pentru dezvoltare. La nivel de Minister, echipa din care fac parte și-a  propus să sprijine activitățile de tineret și sport prin a le oferi condiții optime de desfășurare la standarde europene. Mai mult de atât, este o ambiție personală sprijinirea eforturilor făcute de conducerea DJST Botoșani pentru a promova și a menține Centrul de Agrement de la Agafton pe lista de obiective de interes pentru tineri. Sper că în cel mai scurt timp să putem face o vizită și la Clubul Sportiv Municipal pentru a analiza problemele de pe segmentul de sport și pentru a găsi cele mai bune soluții.”a declarat botoșăneanul Radu Lebădă.

Mă bucur sa fiu pentru prima dată la Botoșani și mă bucur sa văd aici oameni implicați în ceea ceprivește interesul pentru activitățile de tineret. Vă asigur de tot sprijinul domnului Ministru Ionuț Stroe și a întregii echipe de la Ministerul Tineretului și Sportului. Am încredere că alături de colegul meu Radu, vom găsi cele mai bune soluții pentru a sprijini dezvoltarea activităților de tineret și sport din județul dumneavoastră.” a declarat secretarul de stat Andra Costache.

Pe parcursul vizitei s-a punctat un alt aspect important, respectiv facilitarea conversației prin digitalizare, între minister, structurile din teritoriu și tinerii din România.

Membrii delegației ministeriale au încheiat vizita cu o întâlnire cu prefectul județului, Dan Nechifor.

Sursa: comunicat PNL

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *