Polițista de frontieră din Botoșani care a primit diploma de onoare din partea MAI. „Mi-ați dat putere și curaj să pot continua”

Polițista de frontieră Simona Elena Suhan a primit diploma de onoare din partea Ministerului Afacerilor Interne în semn de recunoaștere pentru spiritul civic si implicarea de care a dat dovada pe durata starii de urgenta si combatere Covid 19.

Simona a devenit unul dintre cei mai implicați botoșăneni în cazurile sociale din județul nostru. Toate acțiunile caritabile le face în timpul său liber. Muncește ca orice om, cot la cot cu colegii săi, pentru salariul din care își întreține familia și toți banii pe care îi strânge pentru copii, bătrâni, persoane nevoiașe, care nu au ce mânca sau unde sta, se cheltuiesc efectiv pentru cazurile sociale, lucru care se întâmplă foarte rar în zilele noastre. 

Va multumesc tuturor care ati crezut si ati fost alături de mine în această perioadă grea pentru România si împreună am ajutat si am venit in sprijinul celor care aveau nevoie. E minunat să vezi câtă lume îți acordă chiar și o secundă din timp pentru a te felicita. E minunat că oamenii sunt uneori mai aproape decat ai fi crezut si sunt alături de tine. Sunteti minunati si mi-ati facut o mare bucurie. Această distincție mi-a fost înmânată de catre seful Inspectoratului Teritorial al Poltiei de Frontiera Iasi- domnul comisar sef de politie Victor- Dumitru Mariniuc căruia îi multumesc. Le multumesc totodata si șefului Sectorului Poliției de Frontieră Dorohoi- comisar sef- Bucevschi Florin- Iulian, șefului Serviciu Resurse Umane al Inspectoratului Teritorial al Politiei de Frontiera Iasi- comisar șef de poliție Tănase Nicu-Forinel, șefului Organizației Corpul Național al Polițiștilor C.T Botosani- domnului comisar sef de politie Tauteanu Robert-Iulian si doamnei președinte al Sindicatului National al Polițiștilor de Frontieră Botosani- comisar sef Racnea Minodora. Ii multumesc si domnului Ministru al Afacerilor Interne-Ion Marcel Vela pentru distincția acordată.Mi-ati dat putere si curaj sa pot continua aceste acțiuni. Multumesc tuturor pentru sprijin, colaboare, aprecieri si urari !!! Laurii ii împart cu voi! Servim patria!”, spune Simona Elena.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *